Inima trecuta la fel ca marul din decembrie spre sfarsit
Din care musti dar nu recunosti gustul,
De ce eu inca mai traiesc desi bataile tale s-au oprit
Si desi pot face un infinit de lucruri tot nu le mai gasesc rostul ?
Vad copacul de pe care te-ai scuturat,
E inca vested fara frunze si e mereu in bataia vantului,
Din departare seamana cu o bucata de lemn lung si uscat
Ce salasluieste in nestire pe unul din colturile pamantului ...
Am zarit undeva sus si o frunza subtirica, ruginie si gaurita
Ce spre norocul sau ghinionul ei nu s-a desprins deloc de pe creanga,
Se preling de pe ea adierile ca ceara de pe-o lumanare topita
Iar culoarea, o data cu apusul , din ruginie se preface neagra ...

Omul, roua infantila ce pluteste pe o raza
Asemeni unui pescarus ce cutreiera-n lung si-n lat marea,
Inima mea trecuta, aceeasi roua insa care e si mai intensa inspre amiaza
Ca doar soarele la fel ca mine in trecut, e fix deasupra terrei
si inlantuie din priviri si rasuflari cerul si zarea ...
As vrea sa sorb dimineata si amiaza dintr-o singura miscare
Si sa las noaptea si bezna sa ingradeasca o lume stramba si nedreapta,
sa-l blestem pe Hyperion ca-n toata existenta sa nu mai urce-n care
Si sa ma ridic in locul lui pe cer insa-n liniste si intuneric,
in poala stelelor care atunci nu va mai fi de lumina fiarta ...
Inima trecuta, ce rau imi pare ca nu te-am cules parguita
Si tocmai acum mi-am adus aminte ca din stele uneori mai cad si fructe,
Acum te privesc si te simt de trecerea timpului infrigurata si inabusita
Insa inca stand dreapta si nemiscata la fel ca brazii in varf de munte.

Cine-si va mai intinde sentimentele pe-o tava de argint
Soptindu-mi ca nu ar trebui sa adorm nemancat,
Cine ma va mai privi in ochi si-si va da seama daca spun adevarul sau mint
Cand spun ca numai o simpla privire imi trebuie si m-am si saturat ?
Cine ma va inveli noaptea in soapte si imbratisari
Si-mi va canta intr-un murmur de tacere,
Cine-mi va mai fi luceafarul calauzitor pe drumul ratacitor din mijlocul unei carari
Si fiecare zambet lung si infinit dintr-o lunga mangaiere ?
Cine va mai smulge din adancul iernii perdelele primaverii inverzite
Si le va intinde pe bolta inalbita si plina de fulgi,
Cine va mai cuprinde-n maini luna printre raze poleite
Si ma va chema sa ne jucam cu ea pasind pe norii pufosi
albi ca malaiul si lungi...

Fiecare trandafir are spinii sai
Asa cum fiecare zi are un apus,
Fiecare inima macar o data-n viata se arde in vapai
Si dupa ce trece i se face dor de ardoarea lor
care insa si ea la randul ei a trecut si s-a tot dus ...
Eu doar te iubesc, asta e ratiunea mea
Si stiu ca pot reinvia o inima trecuta,
Tu crezi ca ar trebui sa uiti, asta este a ta
Si intr-un fel de cearta ai castigat tot vorbind,
incorect pentru ca mereu gura mi-a fost muta ...
Ai castigat un fel de razboi in care eu nu am luptat
Caci atunci cand am ridicat armele soarta a spus stop,
Ti se pare tie corect ca nestiutor si nepasator am stat si asteptat
Si-n inima mea ma chinui sa pastrez din dragostea noastra
acum un ultim strop ?