Ma zgudui in ritmul autobuzului care pluteste prin gropile desfundate ale soselei. Agatata de bara ruginita si mizerabila, imi las privirea sa alunece pe fereastra prafuita si strabatuta de dungi ude si baloase ca urma melcului. Cladirile ce se perinda prin fata mea sunt aceleasi de ieri si de maine si ochiul meu le matura opac si singur fara a se obosi sa le vada. Epuizarea intiparita in fibrele trupului meu ma invinge si ma las in voia ei cu pleoapele coborate si mintea golita.
Cu o zgaltaiala suprema autobuzul se opreste ragaind din toate incheieturile. Imi simt creierii turtindu-se de peretii cutiei craniene si-mi trebuie vreo cateva secunde sa-mi formatez sinapsele. Globii oculari mi se rostogolesc dextrogir din ce in ce mai repede si deodata se opresc intr-o privire sasie.

Un bobarnac viguros intre ochi si totul se rezolva. Prea tarziu insa... Din statia murdara, prin usa autobuzului ca printr-o gura de capcaun s-a revarsat peste mine o multime de oameni galagiosi, vulgari si agitati. Mirosul lor, mai exact spus putoarea lor, imi invadeaza spatiul vital aducandu-mi intreg continutul stomacului periculos de aproape de arcadele dentare. Ma intreb retoric si in gand desigur (ma tem sa deschid gura pentru a nu-mi exterioriza micul-dejun) ce-or avea impotriva spalatului compatriotii mei. Am deseori impresia ca poporul asta a semnat vreun pact secret impotriva apei si a sapunului. Cum naiba sa explic altfel mirosul asta de vizuina de urs pe care il exhala cu atata darnicie vecinii mei de autobuz?!
Cu toate ca e loc destul se gramadesc cu totii in zona in care eu m-am chircit intr-un coltisor. Se inghesuie, ma inghiontesc, ma imping de-colo-colo, ma calca pe ghetele proaspat lustruite si care sper sa mai reziste o iarna si-mi ciufulesc parul spalat aseara. As vrea sa protestez, dar tin prea mult la mai-sus-amintitul mic-dejun pentru a indrazni sa vorbesc. Ma multumesc sa dau marunt din buze si ii privesc cu luare-aminte pe nespalatii invadatori. Barbati negriciosi, cu buze rasfrante si baloase, nebarbieriti, cu geci prafuite descheiate la gat spre a arata camasi jegoase si lanturi aurite groase de un deget. Respiratia lor gafaita miroase a vin acru si usturoi, iar mainile lor, e drept unsuroase, sunt innobilate de binecunoscutul ghiul si nelipsita unghiuta de la auricular. Femei cu plete slinoase, pe care nici nu le pot pieptana decat eventual cu grebla, cu blugi de neprecizate culori si ghete scalciate si innamolite. Poarta unghii lungi pictate in egala masura cu cojite de oja si resturi negricioase de mancare si naiba mai stie ce. Pentru a-nu-stiu-cata-oara stomacul meu se revolta impotriva supliciului la care fara sa vreau ma supun. Ii aud vorbind cu voci groase, barbare, schimband replici deocheate si apoi razand zgomotos si atroce. Femeile guita spre a le face pe plac si chiuie incitate cand sunt dureros ciupite de fese. Din cand in cand cate unul tuseste spasmodic improscand cu stropi de saliva la distanta si pot doar sa-mi imaginez milioanele de germeni, probabil jumatate necunoscuti lumii civilizate, pe care ni-i daruieste din prea-plinul plamanilor. Isi schimba mereu pozitia, se foiesc nelinistiti, nascand noi si noi valuri de miasme infioratoare. Mi-e greata si, acum mai bine ca oricand, il inteleg pe Cioran care visa a fi canibal nu atat pentru a-si ingurgita dusmanii, ci mai ales pentru placerea de a-i putea vomita ulterior.
Dupa indelungate chinuri dubiosul mijloc de transport in comun se opreste in statia mea de destinatie. Tinandu-mi respiratia, ma arunc disperata printre cei de langa mine spre usile larg deschise. Simt o mana obraznica si grabita cercetandu-mi trupul in cautarea vreunui buzunar nesupravegheat. Ei bine, asta e prea mult. Ajunsa pe trotuar cedez ispitei si renunt cu incantare la sandwich-ul de dimineata. Autobuzul cosmarului meu se urneste greoi din statie. Ziua mea de-abia incepe. Acesta a fost doar preludiul, ce-i mai scarbos de-abia urmeaza...