A fost un vis. Si visul a fost atat de mare, atat de viu incat mi-a inghitit sufletul,saraca victima a vrajilor tale tacute si reci, si mi-a scurs in inima nectarul dulce al fericirii…pana cand aceasta, flamanda si rea, s-a spart in cristalele vii ale unei realitati crude,stingandu-se in noapte…Doar un ciob si-a mai pastrat stralucirea…doar tu,cu ochii tai otraviti de glasul prea lin al unui cor de ingeri …Cobori in jos, luceafar bland….
Ba nu!!!Pleaca!!!Nu te voi! Intoarna-ti chipul de gheata in imparatia-ti pe hotarul careia moartea isi danseaza din nou cununia,singura tristetea amagitoare deschizand ochii dintre nori.Ramai acolo, pe un cer prea inecat de singuratate, prea negru, prea gol.Ramai! Nu am nevoie de tine! Si nici de aripile-ti ce atingandu-mi in fiece seara parul fac fiecare fir sa isi viseze sfarsitul, sau de tacerea ce ma inchide in temnita unei placeri pure, sigure…ori de mainile-ti reci si moarte impartind in foc si para pielea-mi tanjind dupa inca o soapta suflata de respiratia-ti grea si dulce.Si nu-ti vreau nici parfumul obisnuit sa-mi urmareasca gandul cel uitat si in vise,nici amintirea ce ma chinuie…Nu te voi!
Cobori in jos, luceafar bland…
Daca sunt lacrimi? Da, ce credeai, ca doar tu ai dreptul sa plangi? Inchide ochii…suspinele mele iti vor parea zambet si eu te voi uita…Degeaba ploua, imi recunosc lacrimile dupa gust, ale tale sunt prea dulci…nu le vreau! Pleaca!! Si ia-ti visele, si iluziile, si noaptea! Dar lasa-mi dragostea…Sau…nu.Mai bine ia-o.Macar atat sa iti ramana de la mine, sarman copil pierdut pe calea-ti batuta cu trandafiri de marmura inrositi de sange.De unde sange? Nu e, doar privirii inchegate i s-a nazarit tocmai acum sa prevesteasca un cosmar…Tu? Vis frumos…sa te iubesc? Pe tine? Dar cine esti tu sa-mi ceri iubirea?Cand inima-mi se teme sa-si aleaga in privirea-i impurpurata un adevar pe care doar ea il poate uita, tu imi ceri sa iubesc o minciuna,un inger?Nu stii oare ca ingerii zboara si ca eu, uitata si veche voi sti doar sa privesc icoana cerului spre care si-au indreptat pentru cea din urma oara privirea,cea care m-a facut sa cred in ei…sa ii urasc…sa ii ador.Putea-voi oare sa mai privesc pamantul cand cerul s-a deschis pentru mine soptindu-i cat ii sunt de draga?Nu te voi iubi. Cum sa te iubesc cand urasc fiecare gand, fiecare soapta care-mi aduce pe buze numele tau, fericire ofilita de un final neinceput.Ce imi oferi tu mie?Nemurirea?Caldura unor imbratisari vesnice in gheata si amintirea eterna a slabiciunii mele, caci neputandu-mi alina inima spre pamant m-am indreptat spre cer…unde esti?
Cobori in jos, luceafar bland…acum stiu ca dragostea e cea care imi indruma pasii, si nu nehotararea.Dragostea pentru care infrunt si frigul, si eternitatea…zambesti? Iata-l zburatorule...el e.Binecuvanteaza-ne,caci e cea din urma data cand privirea-mi se va ineca in intunericul tau surd…plec in lume.Asa iubite, plangi.Plangi, caci lacrimile tale ma vor lega pe veci de cel pe care cu tunete si nori incerci sa mi-l omori.Inchide-ti acum bratele, pregatite sa-mi curme moartea, spre o alta copila nestiutoare a noptii…eu am descoperit pacatul, lumina ta pura imi insangereaza ochii…sarmana marmura inrosita...