Alchimia zilelor libere de acasa e relativ simpla : sleahta de "academicieni" se scurge in autobuze, trolee si alte mijloace de locomotie si apoi impaienjenesc tara insetati de altfelitate.
Eu ajung acasa dincolo de miezul noptii. Stau prin ograda natala o vreme , vine plictiseala si-mi aduce aminte de viata agitata , dinamica si realizez ca Lancram City e locul sadovenian unde nu se intampla nimic. Asa ca plec la bunici.
In Alba Iiulia se mai schimba perspectivele. Pentru un nou-venit orasul e chiar dragut. E normal sa mai auzi una alta de la baietii de dupa/sub blocuri si observi cativa indieni vanzand lalele si garoafe . In rest Bulevardul Transilvaniei e intesat de lume tanara in genere , lume care promite ca plictiseala nu e un atuu ardelenesc.
Mai in fata Parcul Cetate este asaltat de roleri .Un chitarist nostalgic zdrangane ceva de Pasarea Colibri.
Ma gandesc la sesiune. Daca scap neatins mai traiesc o viata . Insa nu am chef de drept acum ; citesc exegeza in franceza. Treptat constat ca ma atasez de aceasta cultura.
Fara motive intemeiate intru in vorba cu cateva "cetatence".Mdea... avea dreptate cine spunea ca tacerea e de aur.
Ca un Anatole France postmodernist hoinaresc pe strazile unde odata eram pustan visand sa devin politist si descopar o cladire , un colt de strada , un magazin de jucarii care improspateaza amintirile. Sunt linstit si fericit cat sa fac o antiteza cu noptile de practica (de la Sectia no. 10) negre si turbate :)
Astfel deprind in acest an filozofia Invierii. Niciodata nu e prea matur sa fi copil , niciodata nu e prea tarziu sa te intorci de unde ai plecat.