București, 25 martie 2003 (Buna Vestire !)


Scrisoare deschisă

doamnei Ioana Pârvulescu – Editura Humanitas


Cel de al patruzecilea volum al colectiei “Cartea de pe noptieră”, îngrijită de dv.:
Pescărușul Jonathan Livingston de Richard Bach.

Vă mai amintiți, eu tradusesem “ Jonathan Livingston Pescăruș“? V-am transmis la Humanitas o traducere a acestei cărți a lui Richard Bach, editată pe calculator, însoțită de scrisoarea mea din 29 iulie 2001 (pe care o alătur), prin care vă supuneam atenției propunerea publicării acestei traduceri în colecția “Cartea de pe noptieră”.
Deși, poate cu naivitate, mă așteptam ca la o solicitare serioasă, cred eu, un editor de la o editură de marcă să-și formuleze punctul de vedere printr-un răspuns scris, părerea dv. mi-a parvenit în bine-cunscuta maniera caragielească a “lanțului slăbiciunilor“: o cunoștință comună de la Humanitas a transmis telefonic unui unchi de-al meu răspunsul dv. care preciza că nu considerați cartea potrivită pentru a fi publicată în colecția pe care o îngrijiți.
La vremea respectivă acest răspuns m-a întristat și m-a contrariat. Tocmai selecția făcută de dv. până atunci pentru colecția “Cartea de pe noptieră“, cu finețe și sensibilitate consider eu precum și mesajul celei de a patra coperți a fiecărui volum* mă îndemnaseră să mă adresez dv. cu povestea Pescărușului. Mă așteptasem să iubiți această carte, “să-i presimțiți miracolul“ , să vă bucure gândul împărtășirii ei cu cititorii. Mă așteptasem să vibrați la mesajul ei așa cum făcusem eu atunci când simțisem nevoia să o traduc și să încerc să o public. Mă puteam aștepta la rezerva dv. față de calitatea traducerii mele, dar nu puteam înțelege respingerea cărții ca nepotrivită pentru colecția îngrijită de dv. Imi era greu să pun semnul egal între cum vă imaginasem citind cărțile selectate de dv. pentru această colecție și cum vă reprezenta mesajul dv. de răspuns, inclusiv modul de a mi-l transmite.
Evident nu era prima și cu siguranță nici ultima oară când ceea ce imaginasem se dovedea neconform cu realitatea. Așa că mi-am înghițit gustul amar al dezamăgirii și am mers mai departe. Pentru că dorința și sentimentul, acut aproape, al datoriei împărtășirii acestei minunate “povești” (așa cum o numește chiar autorul ei) și necunoscătorilor limbii engleze nu m-au părăsit : anul trecut, aflând de existența site-ului www.poezie.ro, unde se publică nu numai poezie ci și proză, am înscris această traducere în Biblioteca site-ului. Si m-am simțit împăcată cu mine însămi văzând că textul a fost vizitat de peste 50 de cititori, unii dintre ei lăsând și comentarii în subsol din care reiese bucuria pe care le-a adus-o lectura acestui text.
Azi, intrînd în librăria Humanitas, m-a săgetat albastrul intens al coperții “Pescărușului Jonathan Livingston”, al partuzecilea volum (al patruzecilea Mucenic ?) din colecția “Cartea de pe noptieră”. Iată că, la distanță de mai puțin de doi ani, părerea dv. despre această carte se schimbase !
Reușesc să fiu obiectivă ( ?! ) și să mă bucur. Ce importanță mai are că nu este traducerea mea, atâta vreme cât dorința care m-a făcut să traduc această carte, aceea de a împărtăși cu cititorii povestea-parabolă a lui Jonathan Pescăruș, este împlinită ?
Si ce rost are să vă scriu ? Să vă întreb, în încercarea de a înțelege, ce anume a provocat schimbarea părerii dv. ? Ce șanse am să îmi răspundeți ? Dacă ați fi considerat că merit un răspuns, mi l-ați fi putut transmite, atunci când v-ați hotărât totuși să publicați cartea, prin același “lanț al slăbiciunilor” ca și în cazul primului mesaj.

Probabil că totuși nu v-aș fi scris această scrisoare dacă nu m-ar fi provocat câteva din cuvintele scrise (de dv.?) pe coperta a patra a volumului apărut:
« …Important este însă felul în care răspunde pescărușul Jonathan la nedumerirea tînărului său prieten : “Nu înțeleg cum poți iubi un cîrd de păsări care tocmai au încercat să te ucidă“.
Citiți răspunsul pe care îl primește învățăcelul și veți descoperi sensul parabolei și ceea ce e cu adevărat important în ea.
Cartea este dedicată : “adevăratului Pescăruș Jonathan care trăiește în noi toți“.
Rămîne să verificați dumneavoastră dacă “noi toți“ merităm dedicația. »

Si, înafara acestei provocări, cred că mai am cel puțin încă două motive pentru a trimite această scrisoare deschisă :
- credința, pe care nu mi-am pierdut-o - că lumea editorilor de carte ar putea să fie și un exemplu de moralitate - și iubirea - pe care o simt față de acest … « cîrd de păsări care tocmai… »
- felul meu de a încerca să nu mă las (« ucisă ») exclusă din bucuria publicării acestei cărți, pe care o simt cu adevărat, împreună cu speranța de a încuraja astfel pe cât mai mulți să o citească (făcând implicit să crească și numărul de volume vândute de Editura Humanitas).

Rămâne să verificați dumneavoastră…


Cu sinceritate,

Marina Samoilă











______________________________
* «Există cărți de care
rămîi cumva îndrăgostit :
crezi că le-ai uitat
și totuși le duci atît de tare dorul…
Sau cărți cărora le-ai presimțit miracolul,
fără să le fi cunoscut vreodată.
Cărți gata să te iubească,
adunate pentru tine
în colecția CARTEA DE PE NOPTIERA. »