La inceput a fost o gluma, apoi gluma s-a transformat intr-o idee, dar ... cum ideile mor repede, totul s-a materializat intr-o voce, o voce care m-a cotropit incet, incet. Nu mi-a lasat nici macar un locsor, cat de mic, de suflet pe care sa-l pot revendica. Isi cerea dreptul la viata in fiecare secunda, in fiecare clipa, iar eu, umil, nici macar nu aveam puterea sa intreb ce vrea de la mine. M-a lasat sa visez la ceea ce am vrut, sa vad abstractul, sa cred ca inteleg universul. Am visat cu ochii deschisi, am crezut ca sunt stea, ca pot lumina, dar nu vedeam ca lumina mea era palida si gata sa se stinga.
Acum, sunt inghetat si nici nu stiu daca am puterea sa ma desprind de visul care m-a facut stapan atotputernic, stapan al unei lumi inexistente, sau cel mult al lumii mele.
Si cu toate astea,
Mireasa mea
E omenirea !