Inchide-ti sufletul spre moarte si scufunda-te intr-un vis siroind de stele,ce iti vor rasfata parul, iti vor aprinde ochii si iti vor sopti o cale, te vor impinge pe poteca batuta de sori ametitori si goi, scuturandu-si fiinta fluida in clepsidra unui Cronos obosit si greu,abia respirandu-si viata sub cerul de plumb topit.
Tacerile se ridica spre soare,reunindu-si limbile biciuinde cu razele-i de viata calda si moale,transformand nemarginirea intr-un haos himeric si rece,suflet de vant arzandu-si credinta pe rugul unui altar prea aproape de cer.Plang.
Lacrimile cad cu stropi de piatra in semineul ascuns printre norii goliti de speranta si vis,stingand aripi de inger trosnindu-si durerea unui abis,insangerat destin urmandu-si firul spre nimicime.
Focul isi tremura bratele incercand sa smulga sub unghiile-i incarnate in trecut iluzia vestejita a unei amintiri inchegate de viata.Pietrele arzandu-si trupul ignifug intr-un cer de lava, sufocand aripile de cenusa ce au uitat sa zboare si se prabusesc, sarace ramasite ale unei libertati pierdute sub viciul unei nopti de Decembrie, in smogul inecacios si negru al unui esec prea aproape de sublim,sfidand speranta ce-si scurgea fiinta intr-o ultima perla fluida,inecandu-si ultima amintire intr-o piramida de tacere.
Iti privesc ochii ascunsi in spatele unei indiferente totale si nu mai recunosc nici soarele, nici norii,nici cerul care parea sa imi aline ranile unui parau sangerand de durere.Te privesc si cerul isi alunga soarele pentru a-mi lasa ochii inegurati si goi,fortati sa uite scanteia ce nastea o flacara prea profunda,pentru a-si transpune inima cristalizata in eterul vid si rece al unei sperante ingropate in nemurirea amintirii.Cum sa ii uit?Cum sa te uit? Ma voi refugia in demoni si poate asa iti voi pierde,intr-un iad dulce,imbratisarea de inger sculptat cu sange intr-o inima ratacita in paradis.Sa te pierd pe tine…Sa ma pierd.