Iarta-ma.Iarta-ma caci sufletul meu ti-a insangerat talpile obisnuite sa calce pe nori si soare si sa te priveasca,cu ochi de inocenta albastra,ochi intinati acum de aceeasi poza murdara si gri,amintindu-ti cu greata de genuchii si coatele ce-mi sangerau, tarandu-ma spre tine.
Iarta-ma,caci vocea-mi implorand priviri si vise ti-a spart linistea in ale carei brate te scufundai de fiecare data cand ofrandele mele,arse in flacarile credintei totale,iti aminteau menirea ta, zeu al iubirii, zeu al tacerii, zeul meu.
Iarta-mi visele ce au indraznit, in nimicimea lor,sa plictiseasca cerul prea inalt al ochilor tai cu aceleasi iluzii in bratele carora nici soarele nu depasea sufletul meu cuprins de imbratisarea ta,nici ingerii nu-si radeau mai pur lacrimile mele.Sarace vise ce si-au ars cerul pentru a cladi din fumul lui alte stele,mai vii…in ochii ei.
Iarta-mi glasul ce iti accepta resemnat tacerea,izvor ce seca mereu simtind iluzia bratelor tale,buzele-mi sarutand fluturi,si lacrimi,si soare, aruncandu-le spre tine in ploaie de neimpliniri goale,si reci,si surde.
Iarta-mi viata scurgandu-se,grea si rece, pe obrazu-ti lacrimand sange si moarte.Iarta-mi iubirea,adoratia, speranta,ascunse sub valul unui mormant ce se vrea adanc si negru.Iarta-mi trecutul…iarta-ma…Caci eu nu te mai pot ierta.