A vorbi despre cuvinte e ca si cum ai aseza doua oglindiri de apa fata in fata si le-ai ruga sa-si povesteasca... Despre ce? Despre ultimul petic de nor ce a traversat oglinda nevalurita? Despre randunica ce a smuls un strop de apa in cioc, in drum spre cuib?
Nu stiu daca oglindirile de apa si-ar spune ceva in cuvintele noastre. Oricum, de la rasarit la amurg, lumea ar curge toata pe acolo iar noi am pricepe Totul. Oare am pricepe?
Va propun, nota de lectura, Foulcanelli.


"Daca intelesul obisnuit al cuvintelor nu ne-ar permite nici o descoperire care sa ne inalte, sa ne invete, sa ne apropie de Creator, atunci vocabularul ar fi inutil. Vorba, care ii asigura omului netagaduita sa superioritate, suprematia pe care o poseda asupra tutror fapturilor, si-ar pierde caracterul nobil, maretia si frumusetea si n-ar mai fi decat o trista desertaciune. Or, limba, unealta a duhului are o viata proprie, desi aceasta ii e data indirect de Ideea universala. Noi nu putem inventa nimic, nici nu putem crea ceva. Totul e in tot. Microcosmul nostru nu e decat o particula infima, insufletita, cugetatoare, mai mult sau mai putin nedesavarsita, a macrocosmului. Ceea ce credem ca descoperim prin sfortarile nemijlocite ale inteligentei noastre exista deja in alta parte. Credinta ne face sa presimtim ceea ce vine spre noi; revelatia ne furnizeaza dovada definitiva. Adesea trecem pe langa minune, vedem miracolul fara sa-l remarcam, ca niste orbi si surzi ce suntem. Cate minunatii, cate lucruri nebanuite n-am afla daca am sti sa disecam cuvintele, sa le spargem coaja sa le slobozim spiritul si lumina divina tainuita acolo! Isus nu vorbea decat in parabole; putem nega oare adevarul cuprins in acestea? Chiar si in conversatia curenta, nu sunt oare echivocurile, aproximatiile, calambururile si asonantele cele care ii caracterizeaza pe oamenii de spirit, pe cei care se fericesc ca scapa de tirania LITEREI si se dovedesc in felul lor a fi cabalisti fara sa stie?"