Ca in fiecare sambata, te-ai trezit inaintea mea. Soarele strecurat prin ochiurile rulourilor, labirint incandescent. Camera ramane in penumbra plina de linistea si racoarea noptii.
Desi n-am fost niciodata martor direct al acestor clipe, fiindca mie-mi place somnul de sambata dimineata, pot inchipui si spune toate cate le faci pana cand eu ma trezesc.
Intai, asta chiar inainte de a deschide ochii, te intorci cu spatele la mine: incerci sa ghicesti daca e sambata sau ai uitat iar sa pui desteptatorul sa sune... rasufli usurata: tocmai iti amintesti seara anterioara... petrecuta impreuna pana tarziu, fara grija unei noi zile de munca.
Ma impingi cu picioarele: te intinzi, regretand ca nu ai profitat mai mult de aceasta dimineata libera. Talpile tale se opresc pe genunchii mei ca mai apoi, simtzindu-ma astfel, realizand doar atunci prezentza mea, zambeshti: un zambet jumatate bucuros - caci m-ai aflat langa tine, jumatate rau - fiindca intotdeauna primul tau gand de sambata dimineata e sa ma trezesti.
Te intorci incet, iar pe masura ce ma cuprinzi cu privirea , dorinta ta se pierde in curiozitatea care creste in tine: "hmmm... uite o pata pe obrazul drept: poate e de la perna... mai jos, un semn... chiar sub curbura maxilarului... oare cand i l-am facut? poate aseara... offf... deja i-a cescut barba..."
Ramai asa cateva minute, bucurandu-te inca de caldura asternutului, de ocazia de a ma privi fara sa dai socoteala: acum nu e nevoie sa zambesti, sa ma privesti cu coada ochiului...
Te razgandesti definitiv: n-o sa ma trezesti! Dar eziti: sa ma atingi sau nu? Iti amintesti clipele petrecute cu o seara inainte: incapatinarea ta de a nu intelege de ce eu incercam mereu sa desfac nodul capotului tau albastru - doar te simteai atat de bine in el; apoi raspunsul meu obraznic: "sa-ti spun... sa nu-ti spun?", raspuns care te-a facut sa te aperi mai indarjit, o vreme...
"Ufffffff"... iar oftatul tau e sentinta definitiva a renuntarii, nu fara regrete, la orice agresiune blanda asupra somnului meu: din nou te rasucesti incet, intai ies piciorusele apoi mijlocul, in sfarsit, dai patura la o parte, si te ridici incet...
Urmeaza gestul tau de fiecare dimineata, cand dupa ce te ridici din pat, fara un gand anume te indrepti spre fereastra, incercand sa ghicesti semnele zilei dupa culoarea cerului, lumina soarelui si imbracamintea trecatorilor - desi a venit primavara, diminetile sunt reci, vremea schimbatoare. Mugurii frunzelor s-au desfacut deja, cei cativa copaci ce strajuiesc scuarul incep sa piarda aerul acela posac si resemnat din timpul iernii , atragand privirea spre verdele crud al fruzelor tinere.
Revi langa pat, intinzand exagerat bluza de pijama mult sub talie. Urmeaza cautarea pantalonului, ridici putin patura, apoi perna - zambesc de cate ori i-mi amintesc pudoarea gestului tau de a pune sub perna, mereu, toate obiectele de lenjerie... sigur ca e aici, sub perna, unde ar putea sa fie?
De cate ori am ocazia (mai putin in aceste somnoroase dimineti de sambata) te urmaresc pe furis , cu drag , cum te lupti mereu cu cate o bluza sau un pantalon prea stramt: ca un copil, te dezechilibrezi, fiindca materialul se intinde... Te asezi, te intinzi ridicand mijlocul, apoi tragi repede, pe talie, marginea pantalonului. Gata! Te ridici, mai privesti o data sa vezi daca m-ai trezit , regreti apoi aceasta grija, si zambind, scoti limba la mine.
Stiu, mai e pana ma voi trezi , si nu-ti place sa stai singura...