Sunt atat de multe lucruri in viata ireale, ca un vis. Vin momente cand ne intrebam:
Cine sunt?
Ce este viata?
De ce sunt aici?
Ma simt atat de mic si neinsemnat incat imi pun intrebarea daca macar contez. In ochii statului sunt doar un numar, unul din multele milioane. Cum as putea avea vreo importanta?
Sunt viu, trebuie sa fie, merg la serviciu, mananc, ma culc si dorm, apoi ma trezesc a doua zi. Si dintr-o data totul mi se pare fara sens. Timpul fuge. Zilele de nastere vin si trec, ma uimesc cum au trecut anii.
Unde ma potrivesc eu in toate astea? Parca ma indrept cu repeziciune spre nicaieri. Univesrul e atat de vast. Nemarginirea spatiului e atat de infricosatoare. Chiar Pamantul pare un simplu fir de praf cand auzim de stele si galaxii la distante de milioane de ani lumina. Si totusi aici pe Pamant, pentru prima data in istoria umana, putem distruge totul in bucatele. Totul pare doar un joc bolnav fara sens.
Ne ducem la inmormantarea unui cunoscut mort in accident rutier, auzim de un prieten lovit de cancer in floarea varstei, si dintr-o data ne gandim: "Acela puteam fi eu". Ne intrebam daca este ceva dupa moarte, sau acela este sfarsitul?
De cele mai multe ori incercam sa alungam toate aceste ganduri alunecand in rutina banala a vietii cu toate atractiile ei trecatoare. Dar temerile, suferintele si incertitudinile nu vor trece. Ele raman tot timpul acolo pandind chiar in spatele aparentelor.