Atingerea unui fulger transforma cerul impresurat de nori intr-un foc periculos de artificii, luminand privirea noptii si pustietatea lucie din jur.Ploaia cadea mereu, spaland obrazul tenebru al intunericului sufocand atmosfera de liniste oarba.Apoi un tipat prelung,de bas,scapat parca din fundul pamantului ud pana la oase, si tunetul se avanta in cascade grele din cerul olimpian,transformand teama intr-o deznadejdie totala.O pata alba de lumina, tarandu-se prin noapte.Doar ploaie.Si frig.
Mergea cu ochii inchisi, neindraznind sa priveasca sub lumina fulgerului aceasi pustietate goala in care parea ca se afunda cu fiecare pas, temandu-se de biciul tunetului care ii facea inima sa sangereze de o teama nefiresc de vie, ignorand sarutul vantului care ii inghetza buzele si ii usca respiratia.Mergea, simtind ca picioarele slabite nu vor rezista mult caldurii ce incepuse sa o cuprinda.Mergea prin noapte pana cand intunericul a devenit mai gros si pamantul ud a inceput sa se apropie din ce in ce.Apoi liniste.
Deschise ochii.Acelasi intuneric greu, total.Incerca sa se ridice,dar picioarele ii pareau prinse sub nicovale de cosmar. Astepta, cu ochii inchisi, otrava somnului izgonit de durere.Dar ea nu venii,si mainile dezmortite se miscara dureros pe ceva moale: poate un vulcan in lava caruia sa-si simta inotand spiritul ars de deznadejde si regret,cu fapturi hade care sa-i venereze chipul,sa se imfrupte din el cu acea pofta animalica, pana ce si ultima-i suflare se contopeste cu lava chinuind un alt inger ars de speranta...Sau poate o cascada in care, priind sarutul rece al apei, sufletul sa pluteasca printre norii puri, alegandu-si unul de pe care sa priveasca lumea, o lume murdara si rea pe care doar lacrimile ei o mai pot curata de pacatele ce o vor pangari iar si iar....
O liniste totala,o bezna in care sufletul isi vindeca, asemeni unei feline ranite,ranile sangerande,privind,ascultand,simtind doar intunericul care o innebuneste incet, gasindu-si alinare in bratele somnului pierdut...si regasit pentru totdeauna.