Intuneric.Doar sclipirea rece,metalica,a barelor de otel taie linistea incarcata de un aer greu,mirosind intepator a narcot si mucegai.Pereti umezi par sa poarte pe trup lacrimile neplanse ale acelora ce murdaresc, cu sufletele lor, perfectiunea Pamantului. Doar ei si amintirile lor de sange inchegat,cu priviri ascutite de spada, ruginite acum de celula naruita.Privind barele murdare,pline de nisip si oxizi,iti vezi viata aruncata in ghearele Tartarului.
Un sobolan aluneca pe podeaua imbacsita intrand in gura hulpava a unei grote.Privirea incearca sa patrunda odata cu el,dar se opreste in perdeaua grea,opaca a intunericului.Aceleasi bare echidistante, cu scantei de placere, sugrumate de doi clesti impietriti -mainile ce-si poarta propria povara,sprijinind neputincioase usa spre libertate. Doi ochi privind cu jind fuga sobolanului, disparut in vreo gaura, in buzunarul intunericului.Suspinul vantului,lovindu-se haotic de peretii goi.Iluzia aerului curat dispare, vis al unei libertati imposibile.Si ochii…scaparand in intuneric, stele decazute,ingropate in uitare, topind parca frigul hipnotic al unui mormant incomplet, dar in care moartea asteapta cu privire incetosata, timpul sa dea un ultim sarut. Privind capa ei, amintind de un iad prea fierbinte, prea aproape, ochii isi pierd stralucirea si o ultima lacrima aluneca pe barele eliberate de stransoare,sfintind pamantul imbacsit de viata.