... Ma uit la ei. De fapt, “ma uit” este un fel de-a spune. Ii analizez. Ma gandesc si fac comparatie. Intre ei si noi. Intre parintii mei si parintii copiilor nostri. Si ma intreb daca si noi vom fi la fel peste ani... In mintea mea apar ipostaze noi, cuvinte, fraze si amanunte care coloreaza diferit aceste doua generatii: a lor si a noastra. Aceste vieti, conjugate la prezent, trecut si viitor… Mi-e teama de viitor... Atat cat nu ii este poate niciunei persoane de varsta mea. Dar, gandindu-ma la noi doi cei care vom fi, ma cutremur. – Vom fi oare ca ei? –
... Se spune ca in matematica elementara este totul asa ca si in viata. Dar nu. In matematica elementara, unu si cu unu fac intotdeauna doi. In viata insa, si mai ales in dragoste, unu si cu unu trebuie sa faca intotdeauna unu. Daca “face” doi, inseamna ca ceva nu este in regula. Acum, spre exemplu, in viata parintilor mei, unu si cu unu fac doi. Doi, dupa un timp in care n-a facut decat unu! Dupa un timp in care, dupa acest “unu”, am aparut noi: eu si fratii mei. Am aparut pe vremea cand fiintele lor erau numai una, cand trupurile si gandurile, si sangele, viata lor era decat una. Acum fiecare are fiinta sa proprie, trupul si gandurile sale proprii, sangele si viata sa, numai a sa. Dupa un timp de 17 ani! Dupa un timp de dragoste, de fericire. Dupa ce-n tot acest timp au cladit castelul fericirii – mai greu sau mai usor – piatra cu piatra, de la temelie pana la varf, acum, putin cate putin, il sfarama. De jos, de-acolo de unde este mai trainic. Si varful coboara, brusc, la fiecare zvarlitura de piatra, la fiecare smulgere de caramida… Dupa 17 ani!
Oare asa se intampla cu toti oamenii? Oare dupa o viata prea fericita toti simt nevoia sa faca un dus rece, stiind ca el poate fi, in final, fatal?
Comparatii. Fara sens si fara logica. Absurde. Dar existente. De ce oare?
...

Barbatii! Isi merita ei oare “supranumele” de… “sex tare”? Sunt ei oare intr-adevar “cei tari”? Poate. Pate DA, sau poate NU. Cert este insa faptul ca seamana. Seamana intre ei, oricat de diferit le-ar fi fizicul, oricat de alta gandirea, oricare le-ar fi viata...
Egoism. Si orgoliu. Iata ce-i face sa semene. Toti vor totul pentru ei, chiar daca nici ei nu stiu asta. Vor totul, in schimbul unui singur punct de vedere. Si stiu sa cerseasca atat de bine, incat, la un moment dat, si ei, si noi, avem impresia ca ceea ce VROIAU – si nicidecum DOREAU – ei, au primit cadou, sau pur si simplu le-a cazut asa, din senin, ca si cum ar fi fost al lor, ca si cum ar fi fost ceva firesc si cat se poate de cuvenit!
Daca in dorinta lor de-a cuceri o femeie, fac totul ca EA sa le apartina, asta nu dureaza decat un an, maxim … cativa. Apoi incep sa ceara. Drepturi si privatiuni, libertati si intaietati, nemaitinand sema de trecut, si nici macar de persoana de alaturi. Tin cont doar de ei, de “taria” lor specifica, de “totul” care le apartine – in viziunea lor – si care TREBUIE sa le apartina, de mandria de sine, de avantajele... cauzate de integrarea lor in ceea ce se cheama “sexul tare”. La inceput totul pare de basm, ireal, dar totusi adevarat, la inceput ochii nu vad decat binele iar inima nu vede raul, la inceput totul e roz. Treptat, totul se defineste. Lucrurile, faptele, cuvintele, atitudinea, TOTUL, se coloreaza in nuanta obisnuita. Urmand ca apoi, mai tarziu, sa se inchida la culoare, pana la negru! Dar atunci, la inceput, nimeni nu se gandeste la ce VA FI decat ca la o maturizare a ceea ce ESTE. A unei reluari a prezentului, in care EI vor fi mai maturi, se vor iubi toata ziua si-si vor duce odraslele la cofetarie, in parc sau la cinema, pentru ca apoi sa se intoarca acasa, sa spuna “ce fericiti suntem noi” si sa sfarseasca ziua prin a se iubi si mai mult, … pana la in finitul celui mai infinit infinit. Asa o sa treaca o zi, asa si cealalta, pana cand vor ajunge, fara sa stie, batrani, cu fierbintea dorinta de a-si legana pe genunchi nepotii, de a le cumpara jucarii cat de multe si turta dulce, si bomboane si prajituri, urmand ca mai tarziu sa spere in a apuca sa (MAI) vada si stranepotii, pe care sa-i duca si sa-i ia de la cresa, ca – de! – parintii la serviciu, bunicii… fii strabunicilor, cum sa se ocupe ei cu asta?
... Si uite-asa spera toti la inceput dar - VAI! – peste ani ajung sa-si cicaleasca copiii cu “ eheee... e grea viata, sa nu te mariti, ca uite io, mi-am mancat tineretea cu tac-to!”, sau “ lasa baiete muierile, ca-s ale dracu’, le gasesti pe toate drumurile, una mai a dracu’ decat alta! Uite-o pe ma-ta! M-a impins necuratu’ si-am luat-o de tanar, ca de! vroiam sa fie a mea, mi-era frica sa nu mi-o ia ala de peste drum, ca avea avere, si uite cu ce m-am ales! Toata ziulica ma cicaleste si ma bate la cap ca > si cu d-alde vorbe d-alea d-ale ei...! Lasa baiete femeile, traieste-ti viata ta, ca ele o au pe-a lor, nu-ti aprinde singur paie-n cap! Zau asa!”
... Si parca tot nu le ajunge sa-i tot cicaleasca intr-una, le mai si baga bete-n roate - ca de! “ ce s-o ia p-aia, ca e slaba si n-are un pic de vlaga-n ia!”, sau ca” e sarac ala, las’ sa mai astepte, poate pica vre-un d-alde inginer ca aia, slava Domnului, ce bine o duc! Ce sa faca fata mea cu prapaditu’ ala? S-o tina numai pe cartofi prajiti? Pai? N-am io dreptate?”...
Si parca asta-i potoleste? As! Daca razbesc copiii si se iau, si vor si ei – ca de! se iubesc! – copiii lor, s-aude iar: “Ce-ti trebuie fata tie copchil acu’? Lasa-l Doamne-iarta-ma, ca ai destul timp!Acu cat esti tanara distreaza-te, si pa urma vezi daca mai vrei si plod! Lasa-l maica, c-oi face altu’ mai tarziu, acu’ nu esti tu aia care sa spele, sa faca mancare si sa dea sa manance la inca doua guri! Ajunge una-n plus, fai fata, ca singura n-ai vrut sa stai...”
... Si tooot asa… De-ajung sa vada negru-n fata ochilor pe patul mortii, ca n-au si ei parte de-un nepot care sa le aduca o cana cu apa si un pic de mangaiere ca... “tare grea e viata!”
Si uite cum ajung sa isi blesteme fiecare-n gand clipa in care au spus DA si ziua in care au hotarat sa fie trei...
... Barbatii! Ei si orgoliul lor! Ce fac ei cu viata acelora pe care le iubesc! Fara sa vrea, si uneori cu voie chiar, tin mortis sa faca toti ca ei, ca doar ei sunt cap de familie! Si daca azi te-ntreaba daca-n concediu stati acasa sau plecati la munte, si tu ii spui ca vrei oriunde, numai sa fii cu el, bate din picior si spune “NU! Tu hotarasti!” ca dupa un an sau doi (uneori e deajuns o luna-doua!), sa spuna ca a cheltuit banii pe fundu’ tau, ca acasa nu puteai sa stai, sau ca… l-ai tinut acasa, in loc sa-l duci sa se distreze, ca “ce, daca tu n-ai chef, trebuie sa stau si eu acasa, intre patru pereti?” Si drept urmare, in concediul urmator, spune raspicat: “mergem cu doi colegi de birou la munte la cabana”. Si stati cateva zile, in care esti lasata mai mereu la o parte ca... “se discuta treburi care nu privesc femeile”, sau “vorbim de afaceri”, sau “ce, te pricepi tu la fotbal, sau la pescuit?”, dar tu esti bucuroasa c-ati “iesit in lume”, ca se simte el bine si ca nu-ti va reprosa nimic...
Hm! Ce iluzii! Abia deschide usa apartamentului, tranteste valiza si incepe sa vocifereze: “Ce draga, vroiai sa te duc in California? La “Babele” nu ti-a placut? Vrei aer de America, de Amazon, de Atlantic sau de Polu’ Sud? Ce figura, dom’le, de parca-ar spune > Ie-te dom’le, cu cine m-am insurat io! Si mai zicea ca ma iubeste si ca o sa fie mereu langa mine, sotia cea mai cea din lume! Halal! Da’ asta e! sotie mi-a trebuit, pe tine te-am gasit! Da’ la anu’, gata! Ma duc singur! Tu sa te duci in America, poate ca ti-o prii aeru’!”
Si uite-asa, peste un an isi ia omu’ valiza-n spate, zice “pa si pusi”, se suie-n tren si gata! e-n concediu! Si tu, in loc de tren, sau vapor, sau avion de… California, calatoresti in patul tau, cu gandul intre pernele ude leoarca si mai cobori din cand in cand la o vecina, la alta, sau la cofetarie, ca de! – esti in concediu…!
E... Barbatii? N-ar face ca tine pentru nimic in lume, daca nu le “iese ceva”. Sau daca hai, le scapa o data si zic “hai treaca de la mine”, se roaga si-n apusul soarelui sa iasa rau si pe urma – sa te tii! nu mai auzi altceva decat “Vezi? Am facut ca tine! Si, poftim! Cica sa te iei dupa femeie! Pai ajung la balamuc cu tine asa! Nu vezi? A zis bine cine a zis (dac-o fi zis!) ca daca-ti asculti nevasta o data intri la apa! Si uite, na! Facui ca tine si uite ce-a iesit! Asta sa-mi fie invatatura de minte Altadata sa nu mai ascult vorbele astora care nu stiu nimic!”
Da, da... Daca cedeaza o data, n-o fac din greseala. Ci tot din orgoliu. Ca mai tarziu sa-ti poata “scoate ochii”, cum se spune. Ca “stii atunci, io n-am zis nimic!” sau ca “io de ce n-am auzit?” sau “io de ce am putut atunci?” si tot asa... In general insa au ei grija sa nu dea ocazia sa li se reproseze ceva. Ei taie, ei spanzura, si nu care cumva sa spui ceva, ca n-ai dreptate! Doar asa ca ei trebuie gandit! Dar… daca totusi vad – dintr-o greseala, caci altfel nu, de obicei nu poarta ochelari – ca au dat gres, incearca sa spuna – si culmea e ca si reusesc! – ca tot “ tu esti de vina”, ca “ de ce n-ai zis”, “de ce l-ai lasat sa faca de capul lui, tu ce esti in casa, un nimic? Trebuia sa-i atragi atentia!” Si ca “ a, pai cum o sa vezi tu ca nu e bine, ce tie ti-e gandu’ la ce zice el? Nici nu te intereseaza ce spune, lasa-l sa faca de capu’ lui, ca doar el e capu’ familiei, nu? Pai ce sa te intereseze pe tine? Las’ ca prostu’ se gandeste si tu... treaba ta, ce ma intereseaza pe mine! Nu?”
A! Dar sa faci gafa sa-i spui ca nu-i ca el, ca trebuie invers, ca gata! ai declansat razboi: “Pai cum sa zici tu ceva ca mine? Sa fii tu de acord cu mine? Nu sa zici numai invers, ca sa nu fie cum vreau eu, ca doar tu faci ce vrei in casa asta, nu?”
...

Unde e “rozul” de la inceput? Unde sunt cuvintele frumoase, dorintele, visele? Le-a mancat rugina timpului, au ramas doar amintiri, amintiri care dor fiindca nu mai e ce-a fost...
Toti visam la fericire; toti ne dorim alaturi pe cineva care sa ne iubeasca si pe care sa-l iubim pana in ultima clipa; toti ne facem vise, toti incepem prin a fi fericiti, dar cat de multi uitam asta in doar cativa ani! Repede devenim straini fata de cel pe care mai ieri il divinizam, repede uitam juramintele, clipele dulci si repede ne trezim rai, dusmanosi si reci ca stanele de piatra...

... Si atunci ma intreb: oare chiar fara rost sa imi fie temerile, desi sunt fericita si nici un nor nu imi ameninta cerul? Sa merg inainte fara teama si sa sper ca eu n-am sa patesc tocmai eu ce-au patit atatia altii, sau sa ma tem si sa fiu precauta?