Normal și liniar toți oamenii au dreptul să fie fericiți
numai că nu știu ce se întâmplă
nu cred că ține neapărat de egalitatea șanselor, pentru că
fiecare dintre noi se naște la fel sau lucruri de genul ăsta
le-am tot auzit și
teoretic
sunt de acord cu ele, pe lângă faptul
că sunt îngrozitor de generoase
nu, aici mai ține și de altceva, în marea de emoticoane zâmbitoare
există atâtea expresii umede, terifiante, subtile,
teoretic
nimic nu ne împiedică să strălucim, să
aruncăm cu batiste, rochii, baloane albe către cerul senin
pur și simplu repetăm niște greșeli, niște comportamente
ca și cum n-am ști decât unul și același drum
copilăria, adolescența ne adaugă, ne fabrică, ne aruncă practic în același marasm, fără ca nimeni să simtă că de fapt participă cu propriile dorințe la așa ceva
la un moment dat ceea ce ne dorim înseamnă de fapt deraiere, la un moment dat ceea ce am făcut înseamnă scrum,
la un moment dat nu mai înțelegi, nu mai știi
de unde a pornit de fapt totul și atâția au vorbit despre asta, e totul atât de clar, chiar nu înțeleg
cum naiba am putut să greșesc tocmai eu, atât de unică și diferită.