Ea se usca pe picioare,
Lui i se rotunjea pantecul de parca
Statea sa nasca.
Si poate chiar nastea
Monstrul iubirii: egoismul!
Ajunsese o mana de om
Numai era femeie de mult,
Ci doar un aparat electrocasnic complex
Cumparat cu ani in urma
Cu un singur DA.
Masina de facut de toate
Masina lui miraculoasa!
Creatia lui!
Ii sugea zilnic sangele
Si energia
Iar noaptea isi cerea dreptul
La iubire. Si-l castigase
Cu multi ani in urma, nu-i asa?!
Nu ca n-ar capata si de prin alte parti
Dar deh, daca e si la o intinzatura de mana,
Nu prisoseste!
Cat muncise el pana sa
cucereasca trofeul acesta
Mandretea asta de masinarie,
O bijuterie elvetiana, nu alta!
Trandafiri, cofetarii, filme…
Sile si Gelu il invidiau
Pe buna dreptate,
Gicule, asa sotie mai rar!
Visul oricarui barbat, ii ziceau!
El se freca in barba
cu degetele pufoase de la mana dreapta,
Apoi suiera dintr-un zambet
care se vroia sugubat:
Da, dar cine e creatorul, ma?!
E o arta, ce stiti voi!?
Voi ati fost in stare de asa ceva?
Habar n-avea ca tocmai cand termina de zis
Ultimele cuvinte,
Usa casei se tranti pentru totdeauna
In urma ei, fara nici un regret,
Fara nici o lacrima,
Masinile nu regreta
Si nu plang, nu-i asa?
Daca i-ai fi crestat pielea
De pe brate sau oriunde,
n-ar mai fi curs
Nici o picatura de sange…