Plâng în deșert doar ca să pot bea otrava
Și amărăciunea neagră din lacrimile mele;
Nu o fac de dragul nisipului ce se topește
După o picătură din viața mea cea moartă.

Vreau să îți storc întreg sufletul de durere,
Și să-ți presar picături de iubire pe răni,
Cu mâini zbârcite și sfâșiate de mângâieri,
Cu ochi roșii și-un suflet rupt pe la colțuri.

Nu mai am decât picături din mine, picături
Pe care ar trebui să le bei ținându-te de nas,
Zâmbind ca norii atunci când nu mai plouă;
Poate așa va picura și-n tine cu vise de “noi”.