poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-04-27 | |
Maria plânge cu lacrimi dulci. Are o rană la genuchiul drept. Picăturile de sânge cad una câte una. Noi-toți, mulțimea, ne-am strâns în jurul ei și privim ca la circ. Unu’, mustăcios, scoate din buzunar o ciocolățică energizantă „Luați, că-i bună!”. O tânără văduvă își șterge fruntea plină de picături de transpirație. A început să plângă încet. Un puști ține în mână o înghețată de vanilie. O fixează strident pe Maria. Picături de apă amestecate cu vanilie i se scurg încet pe mână și apoi cad, una câte una, pe tricoul albastru. Puștiul se apropie „Te doare?”. „Nu mă doare...” Mulțimea răsuflă ușurată. Un polițist călare se apropie în trap. „Ce se întâmplă aici?!” Mulțimea îi face semn cu mâna la gură. „Sttt! E Fecioara Maria! Nu vezi?!” Polițistul, dezorientat, descalecă, își dă chipiul jos cu respect „Iartă-mă Doamne! Eram grăbit, n-am observat!” Maria îi spune, din priviri, că-l iubește.
Toți norii s-au adunat pe cer. Plouă cu picături mari. Maria a plecat demult. Am rămas noi, în cerc, privind la picăturile de sânge. Cineva cască. „Mergem acasă?!” Maria a întors de câteva ori capul. „Să mă grăbesc.” Gândurile i se pierd aiurea, în deșert. Picăturile cad una câte una. Picăturile de ploaie.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate