poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-04-24 | |
Au trecut o sută de eternități de atunci. Mai ții minte? Sau ai uitat de Dumnezeu la fel ca mine? Atunci ne aparținea în întregime, cu tot cu sângele și piroanele Lui...îmi plăcea să cred în El, ție NU.
și până la urmă am crezut amândoi. te auzeam, te simțeam, te iubeam...Dumnezeule!De atunci peste mine au trecut veacuri decolorate, cu pânze de paianjeni uranieni ce îmi invadează fiecare colț al creierului.Eu n-am uitat, tu.... într-una din acele zile nesfârșite v-am regăsit prăfuite de vreme și rupte de amintiri, Aripi de înger! Stăteați stinghere și lipsite de orice culoare; așteptați ca la un moment dat copilul din mine să-și aducă aminte de Voi și de cerurile străbătute împreună. Mi-am făcut curaj și v-am abordat cu sufletul la gură crezând că nu o să mă mai metamorfozați niciodată. Voi, ca niște prietene bune ce-mi sunteți nu m-ați lăsat nici măcar să articulez un singur cuvânt, să fac vreun gest prin care să întelegeți ce doresc. Ați scuturat colbul milenar de pe voi și v-ați lipit de mine. M-ați strâns ca într-o menghină; mă dureau toate oasele, fiecare tendon se ruga la Dumnezeul lor să-i înlăture povara. Am suportat și eu cu stoicism, țipând înăuntrul meu nu către Dumnezeul meu, ci către tine. Credeam că m-ai auzit! Așa, simbioza s-a realizat. Uitasem să zbor, dar aripile mele m-au ghidat așa cum făceau odinioară și m-au adus exact în fața ta, ți-am zâmbit cum nu mai zâmbisem niciodată. Pe fața mea bătută de rafale de amintiri se întipărise zâmbetul a o mie de copii frumoși și fericiți, așa cum văzusem de fiecare dată când dezorientată te căutam. M-ai trântit în zăpadă. Eu am privit spre cer și am mulțumit pioasă celui ce îmi dăduse viața. Am văzut marea de alb din jurul nostru și am crezut că exact așa arată și Grădina Edenului; și eu eram îngerul ce-l căutasem de atâta amar de vreme. Tu aveai zăpadă în păr. Așa m-ai păcălit...am crezut că ești îngerul ce m-a scos din letargie. N-a fost așa,și m-ai lăsat ucisă în zăpadă, în Raiul imaginat de copilul din mine. Blestemată fie ziua în care sângele meu înveninat s-a împrăștiat pe zăpadă! Acum sunt moartă de veacuri și încerc să-mi recuperez sângele de pe zăpada în care am stat și am crezut în Dumnezeul nostru. Voi m-ați ucis și m-ați lăsat să zac în zăpadă!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate