Cred că până acum nu am avut nici un gând care să fie al meu în totalitate; eu nu fac decât să continui, sau chiar să repet fără nici un rost evident tot ce au gândit oamenii până la nașterea mea – stupid moment, pentru că în acel moment ar fi trebuit să mor, sau cel puțin așa spune bioritmul – și după aceea. Mă simt inutil, nu pentru că n-ajut în vreun fel umanitatea, ci pentru că îmi e dificil să cred că pot trăi ca o legumă: părinții mă cresc (sper că nu în mod industrial), iar apoi se așteaptă la o recoltă bogată (ca de la un soi hibridizat).
Nici măcar nu-mi pot imagina momentul când vor face din mine un sfânt, poate fiindcă nu văd decât lucrurile realizabile, cum ar fi moartea, iubirea, televiziune, cărți, o grămadă de muzică și versuri, multe versuri inteligente. Așteptând toate astea rup în neștire foile calendarului de perete cu furia nebună cu care ai da în “fiul cel bun”; așa, pentru mine au trecut luni și luni într-o singură zi.
Probabil că în toată povestea asta e vorba de afecțiune, dar nimeni, nici chiar eu (spus pe un ton blajin, cu accent franțuzesc), nu-mi pot da seama, realizând nedoritul acestei idei.
Stau ore și ore și ore, gândindu-mă dacă așa putea deveni spirit puțin mai devreme, adică azi. Nu e vorba chiar de o sinucidere ci mai mult de dorința, de ispita necunoscutului, căutatului, negăsibilului.
Îmi amintesc povestea curbării timpului și totul mi se pare la fel de ireal ca un moment de pace interioară alături de părinți; sau chiar unul de fericire sub soarele rotund eclipsat de...
Și totuși ce vedeți voi atât de sfânt la vampiri? Eu, nimic! La început te fascinează la fel ca o carte interzisă, ca o expresie vulgară, ca o frază scrijelită cu unghiile pe malul abrupt al unei faleze, pe o insulă cu băștinași carnivori.
Dacă mi-aș putea aranja o întâlnire cu cel mai important lucru – pentru mine – aș alege Fantoma Șansei. E singurul lucru în care nu trebuie să crezi. Dacă întâlnirea va fi posibilă, cred că totul e terminat pentru rasa umană, dacă se mai poate purta acest nume o asemenea eroare.
“Nu ai control asupra unui lucru, decât atunci când îl poți distruge.” Nimic mai fals! Distrugându-ți mintea nu o vei putea controla, ci o vei putea distruge, și nimic altceva.
Sau poate că e vorba doar despre ură, ura nestăpânibilă, uriașă; unele lucruri nu se nasc: există din totdeauna, așa că nu pot fi distruse, ci doar mutate de la o persoană la alta. Așa cum fac bolile, sentimentele de frustrare. Atunci când stai singur în întuneric realizezi adevărul, scopul. Încearcă (încă o dată)!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Toate astea le voi înregistra pe o bandă magnetică sau mai bine demagnetizată, pentru a fi sigur că nu se vor păstra.