e visul care se apropie
scrutând zidurile
premonițiile doar bănci înguste din lemn
aliniate pe rândul cel mai înalt
între lumină și gol tăcerea vine pe neașteptate
ca un fur
surprins într-un azil de noapte
de harul ocrotitor
răsuflarea-i acoperă
pe jumătate
cum pătura zdrențuită linia coapsei
unui orb
cineva se întoarce cu zgomot
și scrie
în dreptul numelui meu
la ce bun
îndeajuns ne pricepem la unele lucruri
care au învățat să se strângă
în jurul nostru
perechi
umbli fără teamă în celula de alături
ești zvâcnirea și plânsul
degetele tale ne acoperă cu același număr egal de picături
cercul de lumină din ochii tuturor
pe altundeva nu poate trece
neînsemnat
omul subțire
noi nu
din slăbiciuni și vin negru vom încropi un băiat de treabă
care să ne rostească numele
mulțumitor