Am o idee… Ce ar fi să… Dacă am putea… Oare ar merge? Pare bună… Stai! Dar, dacă… Și tot așa… Idei după idei născute prompt și fără să sune înainte, trecute rapid pe o foaie din portmoneu sau pe o notă de plată cerută de la bar (că pe spate e albă…). Și la fel ca mai toate ideile mele, ucisă de timp și uitată pe acea foaie într-un teanc de multe altele… sau în cel mai fericit caz, împărtășită, lăudată și apoi uitată din pricina unei foi mai noi care a ajuns pe vârful grămezii… și tot așa…
Multe dintre idei mi-ar aduce poate un venit cel puțin modest, dar fiind idei sinucigașe, cum le numesc eu, mor și mă lasă în datorii în urma lor… așa că lucrez… Ca tot omul care are nevoie de bani… Lucrez, lucrez și fără să vreau… pac! Altă idee! Alt gând ascuns în spatele unei idei mă macină șoptit și îmi face propuneri “indecente”: “lasă serviciul… ai idei! Ia uite! Asta sigur iese…” așa îmi spune în totdeauna vocea care mă ajută să analizez ideea… și eu, credulul visător realist pragmatic și haotic, o cred!
Nu mai am nevoie de nici un serviciu! Gata! Ideea asta e cea mai bună! Un film cu o poveste ca asta, cu o tehnică de filmare ca asta… nu s-a mai făcut! O piesă de teatru în maniera asta ar fi plăcută… Un eseu pe tema asta e binevenit… O colaborare cu X ar face ca Y să sclipească efectiv… Fiecare idee mă îndepărtează tot mai mult de viața reală, de nevoile cotidiene, financiare, când de fapt, într-un fel sau altul, toate se raportează la realul de care eu fug… și atunci?
Ce pretenții de concretizare să mai am? A, că eu sunt așa și pe dincolo, e problema mea… dar ideile mele, ele n-au nicio vină! Să le ajute cineva… Nu pedepsiți copilul din cauza părintelui iresponsabil… Dar rar se întâmplă să nu asociezi un tipar al copilului cu unul părintesc… Așchia nu sare departe de trunchi? Și dacă-i fac arcuri? Dacă o idee ar fi chiar diferită de tiparul meu de “producător de idei nefinalizate”? Una sigur e, poate mai multe dar cuvintele acestea dovedesc că una sigur e… O citești, nu?
Și dacă ar fi să merg pe mâna lor, a ideilor, unde aș ajunge? Păi aș putea ajunge în multe locuri, aș putea cunoaște mulți oameni… dar aș putea întâmpina situații poate greu de tratat… Mă și văd; aș merge mulțumit de ideile pe care le am, cu gândul la reușită, într-un local, m-aș întâlni cu prietenii, am bea câteva beri, le-aș povesti câte ceva despre ultima mea idee, am analiza-o pe toate părțile și într-un final ne-am hotărî să plecăm. Am cere nota de plată. Fiecare ar vedea cât are de plătit, ar pune banii pe masă, eu aș lua nota, mi-aș socoti berile și i-aș face semn chelneriței să se apropie - “Trei beri? Bun. Am o idee pentru un film, una pentru o piesă de teatru și una pentru o firmă care să nu dea greș… Așează-te câteva minute să-mi achit și eu consumația…”
Cam greu… din păcate. Poate numai pentru mine, poate pentru mai mulți, sau cine știe, poate, tuturor le e greu să trăiască din idei. Mie nu-mi e! Îmi vin în paralel cu realul în care am intrat doar ca să le alimentez. Înainte, după sau în timpul serviciului. Dar nu-i nimic. Am înțeles acum ce am de făcut… îi adun pe toți într-o cameră – vânzătoarea de la ABC, doamna de la bilete, casierele de la curent, apă, telefon și toți ceilalți care într-un fel sau altul îmi cer o anumită sumă în schimbul unor servicii, produse sau ce-or mai fi, care la urma urmei s-au născut și ele din idei. Îi adun pe toți așadar, și le expun toate ideile mele. Am calculat că ar acoperi cheltuielile mele pe vreo trei ani… până atunci mai găsesc eu alte idei care să mă ajute să scap de obligațiile financiare ale fiecărei luni…
La urma urmei nu e decât un troc de idei. Între mine și Edison, Einstein, Che Guevara, Gates și mulți alții care au avut idei bune dar nu au reușit să le ducă la bun sfârșit. Mi-au vorbit ei pe aici pe colo de becuri cu lumină la comandă, de principii fizice absurde, de revoluții cum nu s-au mai văzut, de cutii de plastic care să te țină în priză săptămâni la rând… copilării… Nu cred că le-au concretizat… erau doar idei… la fel ca și ale mele! Dar eu nu sunt ca ei! Eu am de gând să le finalizez. Așa că pipăi întrerupătorul, aprind becul, pornesc calculatorul și încep o revoluție a ideilor care să se desfășoare între visurile mele cele mai mari și numerele cu zerouri din ce în ce mai puține de pe cartea de credit… greu de spus cine câștigă. Fiecare are nevoie de celălalt.
Deocamdată renunț la ideea cu revoluția pentru că am o idee spontană care mă va urca sus pe culmile înalte ale vieții cotidiene de zi cu zi în care colocuiesc împreună cu mulți alți posesori de carduri de idei nefinalizate… Scuzați pleonasmul de la sfârșit… Eh… licența poetică… bună și asta!


20 August 2006