să fim iar
mai ales când plouă
să ne lovim de apă în picături
să ne îmbrățișăm strâns în aburul asfaltului

ultima oară eram doar un copil
împingeam roata pe piatră din loc în loc colțuroasă
alunecoasă și n-am avut visul
nu știa cât îmi ești inimă și am fugit

în marginea patului
o lacrimă îi alunga singurătatea
m-am grăbit să-i spun că ești
cu palmele întinse
spre poalele ei
se sparse în trei și toate prețioase
din verde țesute cu argint
le-am adunat în pumnul strâns
apoi nimic altfel
doar câmp și eu
pe urma mea mulți oameni din liniște

o pânză îmi prinse fuga pe spatele unui necunoscut
avea să mă poarte printre toți
fără de teamă și știam
de data asta va fi altfel

de unde erau ei părea un sfânt cu cocoașa vie
nemeritată
dar eram acasă
să fim iar
mai ales când plouă
în poalele ei