muºcând din rodia sânului tãu
ca dintr-un mãr al cunoaºterii,
atunci parcã mã recunoºteam
în fiecare privire a ta,
parcã visele ce plecaserã dezorientate
în direcþii contrare dorinþelor
erau imagini multiplicate
din filmul risipirii.
priveai la mine cu ochii reci ºi sfredelitori
ca burghiul ce pãtrunde
în carnea tare-a oþelului.
clipele noastre încercuiau un singur spirit
monologând despre rosturile existenþei,
acolo, unde comunicarea mai era posibilã
ºi zâmbetul nu încetase sã însemne
un preludiu al bucuriei.
acum, chiar dacã þi-aº risipi în cale
petale din floarea multicolorã a dorului,
chiar de-ai relua baia purificatoare
în marea sãratã de lacrimile aºteptãrii,
corabia de umbre a realului
tot mã va îndepãrta
de þãrmul înzãpezit al visului.