Cotroboia prin casă ultima privire
Cu mânuțele răsfirate spre tavan
Nu știa că
Între doi copaci stătea agățată viața lui
Copilul meu spune că e simplu
Își mută inocența în ochii mei
Așa nu o să rămân stearpă de văz
O lacrimă albă uimită de rotunjimile ei
Se lasă căzută pe gură
Doar doar cineva îi va da un nume
Nu din calendar,
De acolo poate împrumuta un pseudonim
Nu, nu e sfântă
E doar o picătură de spaimă
Gata să moară în palma mea.

…cuminte la geam
copilul se miră a ploaie.