ÃŽnchid fereastra,
trag storul,
nu aprind becul,
ci-mi pregătesc altar
din frunze aurii de tei
în jur am lumânări aprinse
din licăriri de stele argintate.
M-așez ca pentru rugăciune
și lacrimi plâng din ochii mei;
iau inima în mâini
îmi vine ,zău, să o arunc la câini,
dar o așez ofrandă-nlăcrimată
pe-a sufletului rană săngerândă
e obosit de-atâta plâns să plânga...
-Vezi nemernico ce ai făcut
de nu dai minții ascultare?
alpeacă-te degrabă în genunchi
și cere cu smerenie iertare.