A naibii toamna! Neputincioasa intind mana sa-mi prind viitorul si, ca un peste, imi scapa printre degetele prea visatoare. Rad cu lacrimi inca o data. E toamna si cad frunzele pe mine, in mine se rascoleste trecutul, un apostat pe care l-am udat zi de zi si iata-l azi aliat cu toamna nebuna. Atunci, azi-ul parea idilic si totusi, acum, e doar ploios. Mult prea ploios, cu flori, cu frunze, cu vise ofilite, rupte din crengile prea pline. A naibii toamna!