Dacă unul lângă altul, ca în vechile nopți
povestind până dimineață
ne-am fi trezit din nou,
aș fi simțit ploile din jur ființa având.
Este ciudat, știam dintotdeauna
că sufletul tău își vrea propriul spațiu ...
pe când eu iarăși mă grăbeam
să prind autobuzul spre zările orașului arzând a septembrie
fără ca ceva să se rupă a mia oara în mine,
plecând din orașul vieții tale dintru început.
Nu mai vreau simple răspunsuri
sau o simplă prezentare a clipei,
vreau clipa însăși.
Mă speriasem deja că nu aveai să înțelegi
și urlam a trăiri o sută,
mă opreai des să plec din tine.
Am ales ultimul adevăr
lucid privind înainte rănindu-te,
încarcerat în imperiul meu.