Nu suna deloc,
mai bine zis, suna inima mea într-un pahar gol
și tu, probabil erai pe drum, spre dimineața dintâi
și nu înțeleg de ce în aer persistă miros de mere,
cum de telefonul ala, frate,
nu mai sună odată
că viața deja și-aruncă des țârâitul pe ușile
ochilor demult închiși.
Ochelari de cal să ai
că tot nu ai pricepe cum de mai aștept
telefonul, frate!
Hai, suflete, dă-mi odată o palmă,
poate am să caut iar să descifrez
mintea mea pe tablă cu gândul celui din jur
și pe mine, cea de ieri, cu mine de mână, cea de mâine!
Dar de ce sună a gol și vorba scoasă verdelui de afară?