Vedeam des întruchipări
ale influențelor din mintea-mi,
întruchipări care au însemnat ceva
și mă poticnesc de o altă piatră de încercare,
parte din piatra cea mare, parte din timp.
Mă gândesc apoi, la o mulțime de lucruri
până obosesc să fie frumos și liniște pentru ceilalți
(așa pare, lume!) nu și pentru mine.
Poate de aceea mă chinui să-mi ucid inconștient
instinctul și simțirea de fugară prin sufletele altora,
negăsindu-mă iar pe mine.
Redefinindu-i cadrul de desfășurare
am sărit din leagănul limitelor
prin expresii lăuntrice la răspântii de vise
ucise în accidente de mașină
în intersecții pline
de oameni demult slabi.