De ziua lui, sâmburele
a mai intrigat o dată
toată livada.
Era evident
că nu semăna deloc,
nici cu mama,
pruna,
nici cu tatăl,
prunul
Zilele treceau iar sâmburele
devenea,
din ce in ce,
mai curcubeu.

Într-o bună zi a ajuns
în pământul mustos,
ca un aluat de cozonaci.
Din el a răsărit o zebră,
africană,
luminoasă, de puteai jura
că e o reclamă cu neon.

Necheza și strănuta des,
cu flori de liliac și
rugăciuni bolborosite.
În plus,
vorbea neîntrerupt,
când era trează
și când dormea,
Vorbele ei aveau
culori necunoscute,
virgine, străine,
aruncau,
în stânga și-n dreapta,
artificii, cu glazură
de smoală fierbinte.
Zebra se tăvălea,
mai mereu, pe jos,
de râs sau de plâns,
nu se înțelegea prea bine.

A crescut
dar nu a fost greu
de observat
că avea fața rotundă,
la fel ca bunica,
pruna,
și că era înaltă,
precum bunicul,
prunul.