poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-11-09 | |
“Esti alba ca varul!”
“Am urcat scarile in graba; parca ceva ma fugarea. E bine sa te vad. Tu mereu ma linistesti.” “De cateva zile esti altfel: cu frica in privire, mana iti tremura.” “Nu mai imi gasesc locul, ma simt coplesita. Parca cineva ma vara intr-o cutie si arunca moloz peste mine pentru a ma acoperi si inchide acolo…e atat de intuneric.” “Stii, aseara te-am visat! Erai imbracata in rochie de mireasa. Stiu ca nu e bine , incercam a nu te privesc…dar erai atat de frumoasa! Sa stii ca nu ti-am vazut ochii.” “Mai bine i-ai fi vazut. Sa stiu daca erau verzi sau maro. Si eu m-am visat astfel intr-o noapte, numai ca rochia era neagra. Aveam voal pe fata, de-abia ma vedeam. M-am trezit atunci si mi s-a facut frica. Te-am strans in brate si ti-am spus ca te iubesc. Acum as vrea sa stau putin intinsa, sa inchid ochii si totusi sa privesc zidurile ce ma inconjuara.” Asa discutau uneori, in zile cu cer mai intunecat. Ea se ducea in camera, se inchidea acolo si mai deschidea usa abia dimineata. Atunci isi facea un dus, manca pe fuga si incepea aceeasi noua zi. Mereu alta si mereu la fel. El se obisnuise acum. Nici macar nu mai incerca sa ii bata in usa si sa o roage sa ii deschida. Cand ea se afla dupa acele ziduri, el stia ca o pierduse…cel putin pentru acea seara. Daca o priveai, parea ca nimic nu o deranjeaza. Dar nu era asa. Trebuia sa o cunosti, sa o simti, sa-i citesti privirea si atunci stiai ca ea este altfel. Iti trebuia rabdare. La inceput a fost greu. Erau doi oameni in aceeasi casa si totusi, parca numai el singur. A vrut sa o paraseasca. Si nu numai o data. Dar ii vedea chipul, ii atingea mana, ii mirosea obrazul si stia ca locul lui este langa ea; langa aceasta faptura ce il arunca si il ridica, ii devora trupul si ii vindeca ranile, il iubea si il uita, il alunga si il primea. “La ce distanta de noi se afla cerul?” il intreba ea. “E mult pana acolo. Si uneori poate fi doar un pas.” “Care este steaua ta?” “O sa-mi aleg una cand va veni timpul”. “Vei fi cu mine iar si iar”? Ei i se facea frica. Se cuibarea in el si incepea sa tremure. Atunci el o invelea cu iarba, o saruta cu o floare si ii canta cu vantul. Numai atunci se linistea. Asa discutau ei uneori, in zile cu cer mai senin.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate