Lupt împotriva mea, împotriva acelei situații unice,
rapide,
simple,
aceea ce cunosc,
aceea ce știu că funcționează.
Cum să reacționez?
Eu știu că funcționează.
Eu știu că voi reacționa cum trebuie.
Nici o tristețe,
nici un plâns,
nici o durere,
multe nehotărâri pentru ceea ce trebuie să fac,
ce ar trebui
pentru a mă întrece,
purtându-mă pe străzi ce acuma nu găsesc,
departe de trăirea mea fizică,
moartea diferită a sufletului meu.
Durere ce alungă durere,
ceea ce rămâne din acea zi fără a risipi,
pentru a construi încă deasupra corpului meu acel labirint de cicatrici fără cuvinte.
Durere ce nu mai simt
de fiecare dată ce corpul meu se acoperă de sânge,
a regăsi acea respirație ce-mi lipsește,
incapace de a mă cățăra deasupra unui nou munte.
Lupt împotriva mea,
împotriva unui mod greșit de a reacționa ce încă nu înțeleg că este așa,
că într-o viată ma rezolvat,
respirând ușurat,
mișcat,
reânviat,
reanimat
și din nou viu.
Nu cer nici o ințelegere.
Nu am nevoie de îndrumări.
Departe de mine nevoia de milă.
Cine ar putea să mă înțeleagă e doar cine trăiește același coșmar ca și mine.
Cine ar putea să mă ajute poate deja sa pierdut,
zburând către altă parte
a găsi acea liniște ce aicea le-a fost refuzată.
Lupt pentru a nu recădea înăuntrul meu,
în aceași spirală de neliniște,
iadul,
respirație,
liniște.
După care reâncepând totul.
Această bătălie obositoare.
Dialogul nu ajută înaintea condamnărilor și prejudecăților.
Nu caut un dialog, dar sunt deschis pentru a mă confrunta.
Nu suport cine vorbește despre" viată" fără să fi simțit durerea.
Aceste persoane false merită doar un pumnal în spate.
Nu iau lecții de morală și de viață
de la cine nu sa mai murdărit cu durerea altcuiva,
coborând în adâncuri de emoții ce provoacă frică.
În durerea mea nu caut distrugerea.
Nu vreau să mă distrug,
anulându-mă,
pedepsindu-mă,
plătind pentru ceva.
În durerea mea caut strada pentru a ieși din neliniște,
coșmaruri,
adâncuri,
animale,
de multe ori nori prea luminoși,
negri când nu vreau.
În durerea mea e dorința de a respira,
mișcându-mă,
având gânduri precize,
plecând din nou.
Trebuie să schimb altfel prima sau după nu voi putea găsi acea stradă pentru a ieși din labirinturile mele.
Trebuie să reâncep.
Nu sunt mai bun decât aceia ce zgârâie corpul lor în fiecare zi.
Înțeleg și trăiesc acea situație disperată
fără a putea să fac ceva,
știind de a fi doar mai norocos.
Sunt doar mai norocos deoarece am găsit un dialog cu persoana mea și cu cineva înstare de a mă ajuta fără a mă trage înapoi.
Nu declar cicatricile mele
chiar dacă mă dor.
Dacă pentru cineva durerea ce alungă durerea poate să îl ajute de a reâncepe,
aș fi de partea sa.
Încurajândul de a lupta,
regăsind luciditatea,
dând o speranță aceluia ce cu speranțele nu știe ce să facă.
Ar fi un motiv pentru a trăi dând dorința de a încerca din nou,
acelora ce au pierdut orișice speranță,
acelora ce au pierdut persoana lor,
acelora ce au pierdut și gata.
Eu încerc de a continua să lupt,
cu toate forțele mele,
cu toate insicurețele mele,
variații de umor,
slăbiciuni.
Încă lupt și mă gândesc la cine nu a reușit.
Lupt împotriva siguranțelor mele.
Mă trezesc încă......luptând cu toate puterile mele,
mi-am spus,Nu renunța niciodată!
Nu va fi ușor dar mâine e o zi nouă,
zâmbesc și observ natura,
mă unesc împreună cu ea,
Învăț din puterea ei.