Predică la Duminica a XXI-a după Rusalii
(Despre semănătorii cuvîntului lui Dumnezeu)

Ieșit-a semănătorul să semene sămînța Sa (Luca 8, 5)

Iubiți credincioși,
Semănătorul din pilda Evangheliei de astăzi este Însuși Domnul Dumnezeul și Mîntuitorul nostru Iisus Hristos. El a ieșit din sînurile Tatălui, după cum Însuși a zis: Eu de la Dumnezeu am ieșit (Ioan 17, 8), și a venit pe pămînt să semene sămînța cuvîntului Său. Iar țarina în care a semănat sămînța Sfintei Evanghelii este lumea aceasta pe care El a făcut-o, după cum în altă pildă a zis: Iar țarina este lumea (Matei 13, 38).
Din această pildă vedem că numai a patra parte din țarină, adică din lume, a fost pămînt bun, care, primind sămînța cuvîntului lui Dumnezeu, a crescut și a adus rod însutit (Matei 13, 23). Celelalte trei părți din țarină au fost drum călcat de oameni (Matei 13, 4), pietriș și pămînt cu spini (Matei 13, 22), în care căzînd sămînța cea bună a cuvîntului, nu a rodit, ci s-a pierdut.
Deși Dumnezeu voiește ca toți oamenii să se mîntuiască și la cunoștința adevărului să vină (I Timotei 2, 4), a cui este vina că numai o pătrime din lume se va mîntui, primind sămînța cuvîntului vieții și aducînd roadă însutită? Toată vina acestei nerodiri, nu este a lui Dumnezeu, ci a omului care, prin așezarea rea a sufletului său, împiedică creșterea și rodirea seminței cuvîntului dumnezeiesc. Trebuie să știm că Dumnezeu l-a făcut pe om cu voie liberă. El nu forțează ușa inimilor omenești, numai bate la ușa inimilor, precum scrie: Iată, stau la ușă și bat. De va auzi cineva glasul Meu și va deschide ușa, voi intra și voi cina cu el și el cu Mine (Apocalipsa 3, 20).
Dumnezeu este preadrept și preasfînt și nu voiește a mîntui pe cineva cu sila, ci de bunăvoie. De la zidire El l-a încununat pe om cu voie liberă, după mărturia Sfintei Scripturi care zice: Doamne, căci cu arma bunei voiri ne-ai încununat pe noi (Psalm 5, 12); la fel Sfîntul Apostol Pavel spune că Dumnezeu l-a lăsat pe om în mîna sfatului său (Efeseni 1, 11), adică liber să aleagă. Și dacă omul de bunăvoia sa lucrează faptele bune, atunci este iubit de Dumnezeu, după cum este scris: Pe dătătorul de bunăvoie îl iubește Dumnezeu (II Corinteni 9, 7). Altfel nu ar fi plată veșnică, nici muncă veșnică pentru păcate, dacă Dumnezeu ar sili voința omului spre bine, sau ar îngădui pe diavolul să ispitească pe om mai presus de puterea sa. Sfîntul Apostol Pavel ne-a arătat acest adevăr, zicînd: Credincios este Dumnezeu să nu vă lase pe voi să fiți ispitiți mai presus de puterile voastre, ci odată cu ispita vă trimite și scăparea din ea (I Corinteni 10, 13).
Așadar, frații mei, toată vina nerodirii cuvîntului lui Dumnezeu în inima omului, care de bună voia sa, din cauza necredinței sale, se face cale călcată de oameni, pietriș sau pămînt cu spini. Omul, de bunăvoia sa, își alege viața sau moartea, iadul sau raiul. Cuvîntul lui Dumnezeu se închipuie cu sămînța; pentru că precum sămînța este aruncată în pămînt ca să rodească, tot așa și cuvîntul lui Dumnezeu este semănat în inimile oamenilor, spre a aduce roadă. Și precum din sămînță, crescînd, se face roadă pentru hrana trupească, cum ar fi grîul, orzul, porumbul și alte plante și arbori, tot așa și sămînța cuvîntului lui Dumnezeu, semănîndu-se în pămînt bun, rodește hrana cea sufletească și nepieritoare. Și precum sămînța nu rodește în orice loc s-ar semăna, ci numai în cel bun, la fel și cuvîntul lui Dumnezeu nu rodește în inima fiecărui om, ci numai a celui ce este pămînt bun, adică acel ce primește cu credință cuvîntul vieții și îl lucrează, cum zice și marele Apostol Pavel: credința este lucrătoare prin dragoste (Galateni 5, 6).
Numai această țarină duhovnicească poate aduce lui Dumnezeu rod însutit.
Iubiți credincioși,
V-am arătat că adevăratul semănător al cuvîntului lui Dumnezeu este Însuși Mîntuitorul nostru Iisus Hristos. Dar trebuie să știm că Dumnezeu, de la începutul zidirii a trimis mulți semănători ai cuvîntului Său în lume. Așa au fost Patriarhii, Apostolii, Evangheliștii, Ierarhii, Mărturisitorii, Mucenicii și o mare mulțime de propovăduitori și dascăli, care au vestit și au semănat cuvîntul lui Dumnezeu în inimile oamenilor.
Dar oare toți propovăduitorii cuvîntului lui Dumnezeu au avut aceeași putere de convingere în sufletele oamenilor? La aceasta răspundem că toți au avut darul și puterea de a trezi mințile și inimile oamenilor la credința cea dreaptă în Dumnezeu, însă unii vesteau mai ales prin cuvînt; alții întăreau predica lor cu multe și mari minuni. Așa de exemplu, au crezut ca la trei mii de suflete cînd a predicat Apostolul Petru, pentru că s-au minunat, auzind pe Apostol predicînd în diferite limbi. Au crezut ca la cinci mii de oameni, cînd același Apostol Petru a predicat pentru a doua oară, pentru că au văzut pe un olog din pîntecele mamei sale vindecat, umblînd pe picioarele sale.
Au crezut în Samaria bărbați și femei, cînd a propovăduit Apostolul Filip, pentru că mulți din cei ce aveau duhuri necurate și slăbănogii se vindecau. A crezut proconsulul Sergius Paulus din Insula Cipru, cînd propovăduia Apostolul Pavel, pentru că a văzut cum l-a orbit îndată pe Elima vrăjitorul. Cu adevărat semnele și minunile ajutau și întăreau propovăduirea Apostolilor, cum aceasta mărturisește și Marcu Evanghelistul, zicînd: Iar ei ieșind, au propovăduit pretutindenea și Domnul lucra cu ei și întărea cuvîntul prin semnele care urmau (Marcu 16, 20).
Vedem, însă, că mulți au crezut și fără să vadă minuni. Oare ce minune a văzut famenul arap, dregător al puternicei Candachii, împărăteasa Etiopienilor, cînd Apostolul Filip i-a tălmăcit graiul proorocului Isaia, binevestindu-i pe Iisus Hristos? Nici o minune nu a văzut, însă auzind tîlcuirea Apostolului Filip, a crezut îndată și s-a botezat. Ce minune au văzut cei din Antiohia Pisidiei, cînd Apostolii Pavel și Varnava s-au arătat și i-au învățat credința în Hristos? Nici una. Însă neamurile de acolo, auzind propovăduirea, se bucurau și primeau cuvîntul Domnului și au crezut cîți erau rînduiți pentru viața veșnică. Nici o minune nu au văzut cei din Iconia, cînd iarăși aceiași Apostoli Pavel și Varnava, intrînd în sinagoga lor, au grăit cuvîntul lui Dumnezeu și mare mulțime de iudei și elini au crezut. Nici o minune nu au văzut atenienii, dar au crezut la propovăduirea lui Pavel, Dionisie Areopagitul și o femeie cu numele Damaris și alții împreună cu ei. Ce minune făcea Sfîntul Ioan Botezătorul, cînd propovăduia și zicea: Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția Cerurilor (Matei 3, 2)? Nici una, dar mergea către tot Ierusalimul și toată latura cea dimprejurul Iordanului și se botezau în Iordan de la dînsul, mărturisindu-și păcatele (Matei 3, 5-6).
Să ne punem întrebarea: prin ce mijloace și cu ce putere atrăgea acest dumnezeiesc prooroc, atîta mulțime de oameni la pocăință? Căci nici minuni nu făcea, cum am mai zis, nici mare retorică și filosofie nu întrebuința la convertirea celor ce veneau către el. Ci cu cuvinte scurte le zicea: Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția Cerurilor! Atunci care era puterea și magnetul duhovnicesc ce atrăgea la el în pustie tot Ierusalimul și toată latura cea dimprejurul Iordanului? Era viața îngerească și cu totul sfîntă a Sfîntului Prooroc Ioan Botezătorul. Cu viețuirea cea mai presus de om el a pus în uimire și mirare mulțimea poporului.
Toți auzind de minunata lui viață, spuneau unii către alții: "Veniți să vedeți un mare prooroc care s-a arătat în pustiu! Veniți să vedeți un om mai presus de om, cum nu s-a mai arătat pînă acum între oameni. Veniți să vedeți un om sfînt, îmbrăcat cu peri de cămilă și încins cu brîu de curea, care se hrănește numai cu muguri de copaci și cu mierea amară pe care o fac albinele sălbatice prin peșterile pustiului" (Marcu 1, 6). "Veniți să vedeți și să auziți de la acest preaminunat prooroc, cum cheamă pe toți la pocăință și spune, că s-a apropiat împărăția Cerurilor!" (Matei 3, 2).
Așa, auzind unii de la alții, se grăbeau și alergau către Iordan să vadă un asemenea om sfînt și mare prooroc. Veneau cei îmbrăcați în haine de mătase și de mare preț să vadă pe cel îmbrăcat în peri de cămilă. Veneau cei ce aveau palate și dormeau pe paturi moi și scumpe să petreacă în aer liber sub cerul senin al nopții și sub arșița soarelui de ziuă și să doarmă pe rogojini și chiar pe nisipurile și prundurile Iordanului și primeau de bună voie cele neobișnuite lor, cu mare dragoste și evlavie, numai să vadă viața cea prea aspră și minunată a dumnezeiescului Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului. Căci minunea vederii lui depărta de la dînșii osteneala călătoriei obositoare. Bine a zis unul din Sfinții Părinți, că: "Virtutea este cu mult mai vrednică de cinste decît bogăția și viața cea liniștită, mai slăvită decît mulțimea aurului!" (Filocalia, vol.I, p. 172).
Cu adevărat, frații mei, de la semănătorii cuvîntului lui Dumnezeu, adică de la preoți, pe lîngă meșteșugul bunei vorbiri și cunoștința Sfintei Scripturi, se cere și filosofia cea practică, adică trăirea lor potrivit cu învățătura Evangheliei. Și chiar de nu putem pune în practică cele ce învață. Căci acest lucru este cu anevoie celor neputincioși, măcar cîtuși de cît să ne rugăm la bunul Dumnezeu, să ne dea și nouă o fărămitură din lucrarea celor ce se silesc spre mîntuire.
Unii din dumnezeieștii părinți, voind a ne învăța că se cade și prin trăire să predicăm altora, au zis: "Taci tu, să vorbească faptele tale" (Nil Ascetul, Cap. 28). Altul a zis: "Mustră și învață pe alții, prin puterea faptelor și nu prin multă vorbire" (Filocalia, vol. X, 1981).
Sfîntul părinte Isaac Sirul, arătîndu-ne că a predica prin trăire este lucru mult mai înalt decît a vorbi fără de lucrare, zice: "Altul este cuvîntul din lucrare și altul este cuvîntul cel frumos și fără iscusința lucrului".
Se cuvine ca păstorii Bisericii, preoții și episcopii, în trei feluri să propovăduiască cuvîntul lui Dumnezeu: cu gura să predice, cu mîna să scrie cele spre învățătură și zidire sufletească, iar al treilea, păstorii trebuie să predice pe Hristos cu viața lor proprie prin lucrarea faptelor bune.
Acestea sînt pe scurt datoriile păstorilor Bisericii lui Hristos. Să amintesc acum și datoriile celor ce ascultă și primesc cuvîntul lui Dumnezeu, prin gura arhiereilor și a preoților care au binecuvîntarea Bisericii de a predica cuvîntul lui Dumnezeu în lume.
Prima datorie a credincioșilor noștri este să nu judece pe preoții Bisericii, care sînt sfințiți și numiți canonici de Episcopul locului, să fie slujitori și predicatori ai cuvîntului lui Dumnezeu, cît timp aceștia predică dreapta credință și adevărul Sfintelor Scripturi, chiar dacă unii au ca oameni unele neputințe și slăbiciuni. Cine nu cunoaște din Sfînta Evanghelie, cît de vicleni, de mincinoși, zavistnici, mîndri și fățarnici erau cărturarii, arhiereii și fariseii de pe vremea Mîntuitorului, pentru care Însuși Dumnezeu-Cuvîntul, de atîtea ori cu vaiul i-a amenințat (Matei 23, 13-29)? Dar poporului nu i-a dat voie să-i judece ci le zicea: Toate cîte vor zice vouă făceți-le și păziți-le (Matei 23, 3).
Însă trebuie să știm că nici sfințenia preotului nu este pricina rodirii cuvîntului lui Dumnezeu, nici răutatea sau păcatele lui nu sînt împiedicarea rodirii cuvîntului său. De exemplu dacă un plugar are în sacul său sămînță bună, fie de grîu, de porumb, de orz, sau de alte plante și dacă el ar fi un bețiv sau alte păcate ar avea, ce piedică are sămînța lui de a rodi, cînd ea ar fi semănată în pămînt bun?
La fel și cuvîntul Domnului nu are nici o piedică de a rodi, de va fi semănat în pămînt bun, deși preotul ar avea unele păcate sau neputințe omenești. Cine are o așezare sufletească bună și primește cu credință cuvîntul lui Dumnezeu, acela aduce roade însutite, măcar de ar primi cuvîntul Domnului chiar de la un păstor păcătos. De aceea a zis unul din sfinții părinți: "Cuvîntul folositor auzind, nu judeca pe cel ce îl vorbește, ca să nu pierzi pe lîngă folosul cuvîntului și roada cea din credință".
Iubiți credincioși,
Deci, dacă învățătorul seamănă sămînța cea bună a cuvîntului lui Dumnezeu și învață dogmele dreptei credințe și legile cele dumnezeiești rînduite de Biserica Ortodoxă, cu mare credință și evlavie să-l ascultați că mare folos veți avea. Nu este nevoie ca să se caute numaidecît la viața lui. Iar dacă vom înțelege că cel ce predică este sectant și seamănă neghinele cele vătămătoare de suflet ale ereziilor și sectarilor, rătăciți de la dreapta credință, atunci să ne astupăm urechile și să fugim din fața acestor predicatori, ca din fața unor lupi îmbrăcați în piei de oi și ca niște șerpi veninoși, care prin predica lor seamănă neghina în țarina lui Hristos și otravă pentru sufletele cele neîntemeiate în adevărul dreptei credințe.
După cum vedem cu toții, astăzi în țarina lui Dumnezeu, care este lumea aceasta, au ieșit fel de fel de semănători și predicatori, dar nu toți seamănă sămînța cea curată și adevărată a cuvîntului lui Dumnezeu. Ci unii dintre ei seamănă neghinile vrăjmașului (Matei 13, 39), alții seamănă erezii, amestecînd cuvîntul Domnului cu semințele blestemate ale înșelăciunilor și ale rătăcirilor sectare. De aceea, frații mei, vă rog să fiți cu mare grijă și să nu primiți sfaturi și învățături de la oricine vorbește, ci numai de la slujitorii Bisericii lui Hristos.
Aduceți-vă aminte de învățătura Sfîntului Apostol Ioan Evanghelistul, mare cuvîntător de Dumnezeu care ne sfătuiește, zicînd: Nu dați crezare oricărui duh, ci ispitiți duhurile dacă sînt de la Dumnezeu, fiindcă mulți prooroci mincinoși au ieșit în lume (I Ioan 4, 1). Iar dacă se întîmplă să auziți asemenea predicatori și prooroci mincinoși, adică sectanți, nu-i ascultați, ci părăsiți-i și alergați la preoții dumneavoastră și la toți cei ce au iscusință în Sfintele Scripturi și care sînt fii adevărați ai Bisericii Ortodoxe și de către aceștia vă lămuriți și vă luminați și vă călăuziți spre Hristos. Cereți sfatul preoților care au învățat și cunosc Sfînta Scriptură, ca să nu cădeți pradă lupilor celor îmbrăcați în piei de oi și mincinoși prooroci, care, după cuvîntul Domnului, pe mulți vor înșela (Matei 24, 11).
Luați aminte și la cuvintele Sfintei Scripturi, care ne învață zicînd: Sfatul bun te va păzi și cuvîntul drept te va apăra (Pilde 2, 11). Și iarăși, de cele scrise: Cei ce n-au cîrmuitori cad ca frunzele, iar mîntuirea stă întru mult sfat (Pilde 11, 14).
Să cerem sfatul preoților și călugărilor, ori de cîte ori avem vreo nedumerire și nu înțelegem cele ce citim sau auzim. Este un semn de mare mîndrie a nu cere sfat cînd sîntem în nedumerire și nu putem înțelege Sfînta Scriptură. Aduceți-vă aminte de cele întîmplate cu famenul, mare dregător al Candachiei, regina Etiopiei, care se întorcea de la Ierusalim acasă, și șezînd în carul său, citea pe proorocul Isaia. Iar duhul a zis lui Filip Apostolul: Apropie-te și te lipește de carul acesta. Și alergînd Filip, l-a auzit citind pe proorocul Isaia și i-a zis: Înțelegi cele ce citești? Iar el a zis: Cum aș putea să înțeleg, dacă nu mă va călăuzi cineva? Și a rugat pe Filip să se urce și să șadă cu el în car și să-i explice cele ce nu înțelegea (Fapte 8, 27-31). Așadar, frații mei, să știți că în Sfînta Scriptură sînt locuri tainice, acoperite și cu anevoie de înțeles, și dacă cineva citește sau ascultă din ea și n-are călăuză spre a-l face să înțeleagă, ușor cade în rătăcire și se depărtează din sînul Bisericii lui Hristos.
Sfînta Scriptură, frații mei, este ca o mare fără fund a înțelepciunii lui Dumnezeu și oricine voiește să străbată această mare fără să știe a înota, se încurcă în ea, și în loc de folos poate să-și piardă mîntuirea sufletului său. De aceea faceți ceea ce a făcut famenul Candachiei, de care am amintit mai sus, și întrebați pe preoți, ori unde nu înțelegeți adîncimea Sfintelor Scripturi.
Tocmai acest lucru a fost pricina rătăcirii de la adevăr a atîtor mii de suflete, care au căzut în erezii și în diferite secte, că au voit să se conducă după capul lor și să explice liber Sfînta Scriptură. Sfîntul Casian Romanul, zice: "Cine vrea să se mîntuiască, cu întrebarea să călătorească" (Filocalia, vol. IV, p. 135).
Deci, rugați-vă cu credință Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, Păstorul cel mare al Bisericii creștine, să rînduiască preoți și ierarhi buni în fruntea Bisericii Sale. Apoi să dea sămînță bună, adică cuvinte înțelepte, pline de har, tuturor preoților care vă păstoresc. Iar dumneavoastră să vă dea Dumnezeu darul înțelepciunii, al blîndeții și smereniei, al dreptei credințe și al ascultării ca să împliniți cu fapta ceea ce vă învață Hristos prin preoți, prin Sfinții Părinți și prin Sfînta Scriptură. Amin.