Fără să cred că pot schimba ceva,merg înainte pe un drum minat de griji,și e toamnă și eu am ajuns de câteva ore în țără și mă simt ca-n sălbăticie aici, la marginea Europei, la PERIFERIE: hoți, ură, sărăcie, lipsa de solidaritate, minciună. Poate asta ne face să mergem mai departe și să o luăm de la capăt și să sperăm, îmi vin în minte versurile unui cântec românesc:"Nu am bani, nu mai am vise..."Totuși, la capitolu vise consider că se mai poate lua în considerare un aspect, acela că visele pot deveni realitate indiferent de zona în care te afli,dar depinde cât de mult crezi în ele. Știi, orice ți se întâmplă în viață e o lecție din care poți să înveți, iar în România e greu să înveți dacă nu îți dorești cu adevărat. Am putut vizita în ultimii patru ani peste zece țări, dar nicăieri nu am găsit dezbinarea pe care o găsesc în lumea românească cotidiană. E un sentiment straniu să simți că ți se desprinde carnea de imposibilitatea de a face ceva cu o realitate care e atât de murdară că plouă cu sânge dintr-un cer întunecat de durere.Te întrebi de ce viața nu e așa cum vrei tu să fie și-ți dai seama că există spații în care viața trebuie inventată, iar sacrificiul trebuie descoperit din mormanul de gunoaie de la fiecare colț de stradă. Zambești amar, dar nu poți face nimic dacă nu reușești să descoperi că imposibilul este nimic. Așa că ridica-te din teoria care stapânește România și oferă-ți lumea de care ai nevoie să te formeze să exiști cu adevărat și să plângi, să plângi de bucurie, să le vorbești îngerilor curați din munți, care se prăbușesc dacă le tai aripile și le lași aruncate.Te invit să devii tu și sa te bucuri că ai trecut testul încrederii în tine și să le arăți și celorlalți că lumina stralucește numai dacă îi oferi posibilitatea să stralucească.

|