Poate că pe mulți nu îi interesează dar cred că sunt oameni ce cred în paranormal. Nici eu nu credeam înainte dar după o așa-zisă întamplare am început să cred în existența entităților supranaturale denumite și spirite. Cu aproximativ doi ani în urmă, un unchi al meu, cu mintea întunecată, și-a pus capăt zilelor.Durerea a fost mare pentru toată lumea care îl cunoștea. Timpul a trecut, grijile ne-au cuprins din nou mințile și puțini dintre noi își mai amintesc acum ziua neagră a morții lui. Acum ceva timp, am fost în vizită în casa în care a murit el. Când am ajuns acolo, am avut un sentiment ciudat cum că m-ar urmări cineva. Nu știam ce să cred pentru că nu mi se mai întamplase așa ceva niciodată. Am încercat să nu bag în seamă acest sentiment dar cu cât încercam să mi-l scot din cap, cu atât devenea mai intens. Într-o noapte, în timp ce încercam să adorm, am fost speriat de două lucruri foarte ciudate. Primul lucru a fost faptul că a fulgerat din senin, fără ca pe cer să fie vreun nor, și al doi-lea, că, în lumina fulgerului am văzut chipul unchiului mort cu ceva timp în urmă. Nu știu dacă a fost doar imaginația mea, dar în acel moment m-am speriat foarte tare. Părea atât de real... Stătea lângă pat și se uita fix la mine. Într-un final am reușit să mă calmez și să adorm. Pot spune că în acea noapte am visat tot felul de nebunii. Am visat îngeri dar și demoni, lumină dar și întuneric. După toate astea, s-a agravat problema prin faptul că, a doua zi, când am încercat să le povestesc celorlalți membri ai familiei mele, cineva parcă îmi punea mâna la gură. Îmi amorțea toată gura pe loc. M-am panicat. Am încercat să merg și la biserică dar degeaba. Singurul lucru pe care mi l-a spus preotul a fost că, sufletul unchiului meu nu se odihnește și că umblă printre noi(din fericire în biserică am putut vorbi). Am încercat să accept situația. Nu am mai zis nimic până într-o zi când, stăteam rezemat de marginea unui pat, uitându-mă pe fereastră. Dintr-o dată am simțit cum două palme grele m-au lovit pe spate, proiectându-mă spre geam. Am avut noroc de o reacție rapidă și nu am intrat cu capul în geam. Când m-am uitat în spate, nu am văzut nimic.M-am gândit că aș fi putut muri și că singurul care ar fi putut face așa ceva era răposatul meu unchi. Am luat-o ca pe un avertisment. Nu trebuia să fi încercat să spun nimic. În zilele următoare îl simțeam mereu în spatele meu, chiar dacă nu puteam să îl văd. Practic îi simțeam suflarea în ceafă. Am plecat de acolo într-un final. Ajuns acasă, am apelat la un medium pentru a încerca să iau legătura cu spiritul unchiului meu. Am reușit însă tot ce am putut afla este că plânge într-una și că nu poate scoate nici un cuvânt chiar dacă încearcă din rasputeri. Prin ședințe repetate am reușit să îl calmez și l-am făcut să nu mă mai urmărească. De atunci nu l-am mai simțit în preajma mea dar îl visez cel puțin o dată pe săptămână. Oricum ... nu știu ce să cred. O fi fost o întamplare? Sau poate că nu a fost. În orice caz experiența asta m-a marcat. Nu o voi putea uita niciodată. Poate cineva are puterea de a da o explicație științifică sau psihologică. Aș fi recunoscător. Sper că povestirea aceasta să fi fost îndeajuns de interesantă și să dea suficient de gândit celor pasionați de subiecte din acestea. Aștrept comentarii. Vă mulțumesc!