"Când cei patruzeci și doi de comandanți au căzut prizonieri în bătălia de la Amoria, și au fost aruncați de învingătorii islamici în temnița Agăi, ei au fost vizitați acolo în repetate rânduri de șefii spirituali musulmani în scopul de a fi determinați să se lepede de creștinism și să adere la islam, promițându-li-se astfel libertatea. Acești conducători islamici aduceau două argumente principale prin care voiau să demonstreze superioritatea islamului față de creștinism: Mai întâi, că Mahomet este un proroc mai apropiat în timp decât Hristos, și apoi, că musulmanilor li s-a dat victoria asupra majorității popoarelor creștine, de unde chipurile reieșea deci că adevărul religios stă de partea musulmanilor. La primul punct comandanții au răspuns:"Au fost odată doi oameni care se certau pentru proprietatea unei țarini. Unul dintre ei avea mulți martori care știau și mărturiseau că țarina este a lui, iar celălalt nu avea pe nimeni care să-i afirme proprietatea, ci se avea doar pe el însuși: el spunea că este a lui pentru că așa zice el. A cui deci este țarina?" Șefii musulmani au zis:"Fără îndoială, a celui care are martori mai mulți." Comandanții au răspuns: "Drept ați grăit. Voi înșivă mărturisiți așadar că Mohamet al vostru este mincinos, și că Hristos este Prorocul cel adevărat, căci Hristos a avut mulți martori drepți, proroci și apostoli, pe când Mahomet nu s-a avut decât pe sine însuși". La cel de-al doilea punct, comandanții au răspuns: "Dacă vreți să judecați adevărul unei credințe după izbânda militară pe care o are în lume, atunci ar trebui să afirmați că adevărat nu este doar islamul vostru, ci și idolatria romană a romanilor, sau a persanilor, sau a grecilor, sau a tuturor celorlalți în afară de voi care în alte timpuri au stăpânit vreme îndelungată lumea. Or acest lucru chiar voi înșivă îl socotiți fals. Vedeți deci bine că victoria voastră militară asupra majorității popoarelor creștine nu demonstrează și că religia voastră este adevărată; ci ea arată mai curând pedeapsa lui Dumnezeu asupra noastră, din cauza păcatelor noastre, pentru care ne pedepsește spre a noastră mântuire, prin voi, cei păgâni."

"Proloagele de la Ohrida" - de Sfântul Nicolae Velimirovici - vol. I - pag. 293