Plugarului Nikola C., despre milostenia lăuntrică
(Scrisoarea a 142-a)

Un oarecare fariseu îl chemase pe Domnul Iisus la masă. Nu-l chemase din vreun simțământ de cinstire față de El, ci din interes. Iisus prevăzuse imboldurile necurate care-l mânau pe fariseu și înainte de masă nu a vrut dinadins să își spele mâinile. Și oare nu e logic ca cinstirea necurată să fie primită cu mâinile nespălate? Fariseul s-a revoltat iar Domnul a folosit acel prilej pentru a-l da în vileag pe fariseu, care pe dinafară părea curat în toate privințele, iar partea dinlăuntru îi era plină de răpire și de vicleșug. Și dat fiind că fariseul cu pricina socotea că-și face o deosebită milă cu Iisus prin faptul că-l chemase la masă, Domnul l-a dojenit zicând:
Însă dați milostenie din ceea ce este înlăuntrul vostru și toate vor fi vouă curate.(Lc.11,41)
Acum întrebi: ce înseamnă cuvintele acestea?
În ele este vorba de inima milostivă, ce mișcă mâinile spre milostenie. Dumnezeu, care vede inimile, primește doar o astfel de milostenie. Dacă inima este rea și nemilostivă, degeaba dă mâna: Dumnezeu leapădă acest dar. Pe oameni îi poți înșela dăruind cu mâna, dar pe Dumnezeu niciodată. Dacă inima este necurată, necurat este și darul, oricât de mare ar fi. Din inima necurată curg gânduri necurate și pofte necurate, murdărind toate faptele dinafară ale omului, oricât de bune și curate ar părea ele.
La ce bun să speli mâinile când necurăția inimii le face mereu murdare? Dacă o casă este plină pe dinlăuntru de gunoi și împuțiciune, ce folos să curăți și să împodobești ușile și ferestrele? Ușile și ferestrele pot fi oricât de curate, asta nu poate micșora câtuși de puțin necurăția din ele.
Prin vederea Sa cea dumnezeiască și simțirea Sa cea cerească, Hristos a prevăzut și a simțit sufletul fariseului ca pe un vas plin de necurăție. El nu vrea să Își spele mâinile; nu vrea să împlinească cea mai mică îndatorire ca să aducă aminte gazdei Sale de cea mai mare; n-a vrut să facă lucrul de mâna a doua, ca să mustre pentru cel de prima însemnătate. Până și mâinile cele mai murdare sunt curate față de o inimă necurată.
Așadar, să ne spălăm mai întâi inimile- și iată, tot restul ființei ne va fi curat.
Despre cumplitul impărat Caligula se povestește că odată i-a chemat pe senatori la cină cu gând rău. La curtea împărătească totul strălucea de curățenie. Și nimic nu era necurat la curte, afară de inima împăratului. După obicei, împăratul își spălase înainte de cină fața și mâinile și se dăduse cu miresme de mare preț. Numai inima lui era plină de necurăție. Și în clipa când le dădea binețe cât se poate de prietenos oaspeților săi, lăudându-i și ridicându-i în
slăvi, călăii omorau în cetate, la porunca dată din vreme de împărat, fiii senatorilor cu pricina.
Pilda acelui impărat roman, ca și pilda acestui fariseu evreu- două din mii- îți arată limpede pentru ce trebuia să se pogoare pe pământ Fiul lui Dumnezeu. Atâta necurăție împărățea în inimile oamenilor, atâta fățărnicie se înstăpânise în ele și atâta confuzie între lucrurile însemnate și cele neînsemnate se răspândise în lume, că existența lumii cu asemenea oameni devenise lipsită de noimă. Și nimeni altul nu putea să curețe și să schimbe această stare de lucruri afară doar de Dumnezeu.
Lui Dumnezeu slavă și laudă, iar ție viață și mântuire.