poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-09-01 | |
Aflu din prefața cărții “Scoala de îngeri”că autorul ei, Stefan Dima, la 18 ani “nu mai avea o lume de câștigat, ci doar una de urăt”.
Au trecut de 2 ori încă 18, iar el povestește ca și cum s-a întâmplat ieri: ” Cineva vindea hopa-mitică, o jucărioară închipuind un om ce revenea totdeauna-n picioare. Copilul care eram atunci a fost atras de ea. ”Intreceți-vă între voi! Alergați!”- a decretat tarabagiul. Si-am câștigat, dar tot n-am primit, a trebuit să mai suport trei bobârnace! După primul am vazut stele verzi. Oamenii din jur râdeau și se amuzau. După al doilea, mi-au țâșnit lacrimile. La al treilea, de durere am înfipt mâna în hopa-miticii lui și am rupt-o la fugă in timp ce el striga de mama focului: “Hoțul! Prindeți hoțul!” Așa am devenit hoț. “Hoț de vise”. Orfelinatul în care am fost închis te învață să taci, și-ți poruncește să iubești totul. Dar mai rău te sperie de iubire, de mângâierea ei. Acolo înveți că “cel mai scurt drum dintre două puncte e durerea (“viața la palmă”). Inveți “să zbori târâș”… “Ai voie să plângi doar o dată pe an” (“orfelinat de umbre”). Acolo portocala are numai… coajă, “la alimentara din colț se aduceau conserve de fericire”(“dimineața”). Dumnezeul-pedagog ne obliga să mergem “ doi câte doi / către niciunde”( “spre niciunde”). Acolo, însă, am putut să înțeleg “cât de sincer a fost sărutul lui Iuda” (“lanțul albastru”). “Scoala de îngeri” este o mărturisire plină de tristețe, comisă cu bucuria spunerii. Este o împotrivire frumoasă. Citind, simți că lumea în care trăim este tot un orfelinat: “libertatea sub abajurul orb al luminii”. Poate că și Universul întreg! Si nu poți decât să te împotrivești, așa cum a făcut el, sărind “ zidurile înalte dintre sine și realitate”. Poate că în săritură este și… salvarea! Poti, oare, deveni Om furând libertatea și visele, când simți că Dumnezeu este chiar “în tine și tace, ca o fiară rănită”? Să scoată orfelinatul îngeri pe bandă când îi pedepsește, desculți, în zăpadă, după ce unul, oricare, –a greșit? De unde atâta iubire în Omul acesta minunat, înscris, ca noi toți, pe o orbită fără sens, spre niciunde?! Imi închipui copilașul acela chilug- (“cum le stă bine îngerilor”)-, cu o minge sub braț și chiștocul țigării în colțul buzelor… “Eram o alergare- (zice) / jumătate de aripă/ călare pe jumătate de copilarie șchioapă” Si… “așteptam la streașină / cu palmele întinse căuș/ dar stelele cădeau totdeauna/ pe alături”( “de ce?”) Mi-l închipui trecând “ pe pod de curcubeu/ braț la braț cu Dumnezeu” (“zbor de taină”); fugind “ desculț în gând/ printre zăpezile de-acasă/ și rareori colibe de iluzii/ ieșind in uliți să (il) latre“. Si-l descopăr încă…închis, după atația ani, într-un”orfelinat de vorbe”, “așteptând venirea primăverii”(“aștept”). In acest timp bolnav, contaminat cu virusul imoralității, când “nu se face niciodată mâine/ mereu e numai azi” (“nume închipuite”). “Uneori mă cert cu îngerul meu cititor- mărturisește-, pentru că nu pot să-i spun cum se moare dincolo de cuvinte” (“uneori”). Dar, tot… “uneori, cănd te oprești învins/ îți înflorește-n gând / o floare de poem”! (“înflorire”) Stefan Dima este un magician. Metaforele sale, (”scrisori plângărețe”), vin dintre viață și moarte, de-acolo de unde destinul, cândva, l-a trimis. Tot arzând în creuzetul creației a devenit el însusi o metaforă: “Floare de scrum”. “In fiecare zi ne rătăcim printre lucruri- ne spune-, ca și când am ști ce căutăm” (“jocul”). “Fără să simțim cum/ ne spulberă timpul”( “ne spulberă timpul”), “ne înălțăm tot mai sus/ și tot mai inutil”(“ziua întai”). Poate că suferințele din orfelinat n-au fost mari fiindcă acea lume era mică (ori, poate, de aceea?!) Oricum, “Școala de îngeri nu există, ea se face la locul de muncă/ Printre iluzii și împrumuturi/ și miracole costelive”. Dincoace de ziduri, tot… “doi câte doi” mărșăluim spre… niciunde, uitând (sau nu) “imensitatea ființei care nu suntem” (ca să uităm). Iar … “răspunsurile (ni) se furișează în somn”! (“răspunsurile”) Stefan Dima trebuie neapărat să mai scrie. Trebuie să aflăm miracolul acela dintre ziduri- împădurirea de sine- și… “cum se moare dincolo de cuvinte”. Doar el poate să ne spună. Poate se va face… “mâine”! |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate