paianții țes fire de apă sărată
se aruncă unul după altul în tristețe
cad pe partea inimii
în oftatul pânzei haotice de-alungul brațelor
îi privesc agătați de moarte
păpuși trase de sfori
pornesc din coate se opresc deasupra
cu picioarele în cruci lipesc urme de tine
te arată văduvă otrăviți
îi număr

se înșiră prin războaie și liniști
se aleg țesători lupi săritori
de câmp tarantule toți plecați
dintre chelicerele amantei
eu nu-i ascult
orb de mușcătură
îi potrivesc trecutului și mă împerechez
dincolo de ușa oblică
potrivită pământului