am înțeles târziu
cu șira spinării scăldată de
transpirația rece
(o votcă tare și inodoră
băută pe nerăsuflate)
că niciodată nu trebuie să
ai încredere în soarta
schimbătoare și perversă
ca o femeie ușoară în
pragul turei de noapte

că viața trebuie trăită uneori
ca în minutul 90 + 2
al unui meci teribil
în care arbitrul acordă penalty
adversarului căzut în careu
fără măcar să-l fi atins o boare

că în ciuda tuturor aparențelor
mai există o șansă infimă
ca ghiveciul căzut
de la un etaj superior
să nu nimerească țeasta mea
ci pe a cetățeanului dinaintea-mi
spre bucuria copilului care
l-a aruncat de la balcon

și că deși viața are un gust sălciu
întotdeauna cineva a băut poșirca
înaintea mea și a celorlalți
care nu credem în soartădestineresuri
și ne comportăm ca niște ființe
irecuperabil bolnave
de normalitate