Ma las cuprinsa de o veselie tembela. Te privesc dormind, si-mi vine sa te trag de urechi, sa-ti masor nasul, sa te trag de pleoape si sa-ti urlu ranjind in urechi: buna dimineata, iubirea mea.
Sunt vesela, vesela, vesela in dimineata asta, fiindca dupa atatea saptamani am timp sa ma trezesc langa tine, fiindca si maine o sa fiu libera sa umblu intr-un tricou de-al tau prin casa, cu tigara in mana, stupid de fericita ca pot prepara micul dejun pentru amandoi.
Doua zile mari si late doar pentru mine si un pic pentru tine. Iti dai seama? O sa am timp sa vad filme, sa citesc, sa ma joc cu tacanitul ala de motan, sa te ascult vorbindu-mi despre ziua ta de lucru, iar seara sa nu ma mai las terorizata de nenorocitul ala de ceas, pe care trebuia sa-l pun sa sune inainte de a ma baga in pat si care imi umbrea gandurile impudice.
Pana si aseara, pe terasa aia care putea a mititei, cu fata aia stupiduta la masa, printre povestile voastre despre colegii de liceu, printre amintirile mele din liceu, stoarsa dupa atatea zile de invatat, zambeam de cate ori te priveam, si imi venea sa te iau de mana si sa-ti zic asa ca in filmele americane: nimic nu ne impiedica sa fugim acum in lume, sa ne facem cowboy sau scafandri, fiindca cerul este limita..