Uitasem cum era sa plutesti pe suprafata neteda a vinului din pahar, pana atunci cand in nebunia mea de adolescenta intarziata am realizat ca ma pot privi fara teama. Vinul curgea din sticla cu galgaituri dulci si se potolea in paharul cu desene verzi. Uitasem si cum era sa zambesti, sa simti sau sa te doara...Licoarea rosie aluneca pe gatlejul meu insetat precum o anaconda in raurile amazoniene. Pahar dupa pahar, sticla dupa sticla, suras dupa suras...si gata. Totul parea sa fie ca la inceputuri!Amagirea era dulce ca si vinul ce se scurgea prin venele si arterele mele.
Am fost colegi de gradinita, apoi vecini...ce-i drept intr-o oarecare forma a cuvantului.Am pastrat de-a lungul vremii legatura desi ne uneau doar mormanele de coji de seminte si sticlele, blonde goale. Atunci ne potoleau foamea, acum nu mai sunt de ajuns. Ne-am regasit schimbati. Poate in bine, daca nu, macar in rau. "Printesa", asa imi spunea in copilarie. Ce semtimente caste si de nepatruns detineam atunci in adancul meu! Dupa atatia ani ce s-au scrus prin venele timpului am descoperit ca toate au ramas la fel, ca inca suntem aceeasi copii ce sedeau nestingheriti pe o scara de bloc sau pe o bordura, si care se imbatau cu vise marete de realizare profesionala.
Cerul se imbata cu visele noastre.
In acea zi totul era la fel, totul se derula ca un deja vu omniprezent in fiecare fanta a creierelor noastre. Ne-am imbatat cu vise colorate si dulci, si am strigat ca noi suntem centrul universului, ca noi suntem pilonii de sustinere al lui... Treptat, cerul nostru s-a intunecat si soarele s-a pitit in noaptea caniculara. Se umpluse de sange cerul nostru, dar nu-l durea nimic; poate vroia sa ne privim in ochi precum niste oameni mari, sa nu mai credem ca tot copii am ramas si ca tinutul nu implica decat o dragoste puerila. Suntem acum barbat si femeie, nu mai e cazul sa ne amagim cu amintirile ce o data ne hraneau madularele.
Noaptea...ne-a invaluit in amnezie; am uitat de etica sau morala, ne-am imbatat cu dulceata carnii de consum. Am renunat la tot, la amintirilr infipte dureros in carnea mea si de aici...totul a fost doar renuntare. Renuntare disperata! Am injurat cu dintii inclestati, mi-am muscat carnea ofilita lasandu-mi dare de sange inveninat; am vrut sa uit, sa simt doar atingerea carnii lui cu parfum de copil mare. Nu m-am mai imbatat cu sperante desarte ca altadata, stiam ca nu va fi decat o betie voluptoasa de cuvinte fara noima. "Carpe diem!" imi spuneam in gand, cu ochii stransi si cu o parere de suras in coltul drept al gurii. M-am incapatanat la inceput gandindu-ma ca suntem doar doi copii, apoi m-am imbatat cu gustul si mirosul lui de "om mare". Ne-am prabusit intr-o visare ludica si puerila, prin fata ochilor se derualu evenimentele petrecute acum un veac. Seara aceea poate o vom uita, sau o s-o pitim bine in vreun coltisor de suflet, dar amintirile copilariei vor ramane vii.
Nu vom uita niciodata. Ne vom tine in continuare de mana si vom scuipa seminte pe scara blocului!