de frâu am tras până la domnul ore înălțătoare
ai scuturat din cap și m-ai ținut de mână tot drumul
poate ai așteptat să vedem vreo paradă
ticsită de măști
atât cât ne ține puterea
să potrivim în urmele lor picioarele obosite
răzlețiți pe poteca îngustă ți-am căutat pe furiș pleoapele
și fruntea osoasă ascultând
umbrele sălbăticite
ciopleau din fiecare pui de salcâm
pentru cai frumoși
copite
singurul cerșetor deșira dinspre ascultare
un ghem de instincte când
îți puneai la uscat cozile de cireșe amare
săpam în crepuscul scară
și poartă înaltă
lumea era mică plină de vise un pic
deșelată de-atâția copii ce-și ascundeau trupul
într-o mirare
azi nu mă striga ți-amintești că mai știu să îmi port
la urechi agățate cozi de cireșe amare