Clipe nemăsurate în timp... ci în intensitatea trăirilor - asta îmi doresc. Acele momente când poți să rătăcești într-o privire... sau să simți căldura unei atingeri... să vibrezi la auzul unei voci... ambrozie afectivă.
Și eu cred în ceva: cred că toată viața asta este o scenă de teatru... iar eu am primit rolul Îndrăgostitei eterne. Nu îmi aduc aminte de timpurile când nu eram infatuată de ceva sau cineva... iar acum am ajuns să fiu îndrăgostită de ideea de a fi îndrăgostită... Mă sărut cu timpul și oftez.
Spun că nu mă interesează și totuși sunt indignată de indiferența manifestată. Plutesc pe rotocoale de fum albastru așteptând niște cuvinte... fraze de sentimente închipuite care să-mi gâdile mintea.
În fiecare zi o nouă mască și o nouă așteptare. Gringolada de minciuni înecate uneori în alcool, iar alteori în vise sfidătoare. Privesc razele lunii care îmi crează umbre albastre pe covor. Sau poate nu e luna, ci noul felinar montat pe stâlpul din fața blocului. Așa se deghizează toate. Iar tu? Te-ai ascuns în spatele unui nor de indiferență. Ai căzut în spirala descendentă a nepăsării și eu nu te pot salva. Sau poate eu sunt cea care ar avea nevoie să fie salvată. Salvată de mirajul muzicii albastre și a sensurilor fără sens. Dezolarea mă îmbrățișează cu cât îmi dau mai bine seama de diferențele uriașe între universurile noastre. Abisul neantului e negru de fonturi Arial Black și eterul e albastru de umbrele unui felinar de afară.
Și totuși încerc să descriu prin cuvinte ceva ce nu există. Aș vrea să despart principiile care constituie ființa: spiritualul și materialul, să le disec și apoi să le contopesc în acel ceva atât de frumos și adevărat. Aș vrea să pot scuipa din interior toate ideile fără rădăcină și să dau un trup tuturor gândurilor care plutesc ca niște fantasme în castelul meu. Să-mi sugrum cuvintele și să rostesc doar vise. Să vorbesc în imagini aromate și cu gust de scorțișoară. Să te văd cântând albastru și să te aud dansând alb.
Am nevoie să te găsesc - pe Tine cel pierdut în universul din mine... să pot comunica într-un limbaj comun - fără mimică, gesticulații și sforțări de logoree. Să ne înțelegem prin unduirile genelor, podul palmei și dosul genunchiului. Să ne gestionăm privirile prin puls. Am nevoie ca indiferența ta să mă ajute să urc pe vrejul meu de fasole...