Cu un manheism de proastă calitate ne-am putea imagina un lung șir de personalități române din perioada interbelică stând la coadă- în față unul o ia la stânga, altul la dreapta, altul din nou la stânga.Este evident o imagine stupidă pentru că opțiunile personale n-au fost niciodată atât de simple- și mai ales pentru faptul - destul de șocant pentru unii- că nu se poate vorbi de dreapta sau de stânga în cultura română interbelică adevărată.
Cultura vie, ceea ce a rămas, a depășit granița unor divizări doctrinare. Tot ce a fost politizat, pe de altă parte, a dispărut.
Ne place oare Eliade pentru povestirile sale fantastice, pentru "Romanul adolescentului miop" sau pentru articolele sale stupizele din "Sfarmă Piatră " ?
Îl acceptăm pe G.M.Zamfirescu pentru "Sfânta mare nerușinare" sau pentru poziția sa politică ?
Acceptăm poeziile lui Goga sau ne uităm la Goga- omul politic fascistoid și antisemit ?
Ceea ce a rămas este cultura. Orientările de dreapta sau de stânga au fost pur și simplu niște opțiuni personale. Iar acolo unde aceste orientări s-au identificat cu opera- ca în cazul unor Nichifor Crainic sau Alexandru Sahia- nu a rămas prea mult.
Perioada interbelică este, în opinia personală, cel mai bine reprezentată prin curentele noi, reformatoare ale culturii. Suprarealismul, dadaismul, constructivismul și-au găsit manifestări creatoare în cultura românească. Tristan Tzara, Victor Brauner, Geo Bogza cu al său "Jurnal de sex", inegalabilul și atât de ciudatul Urmuz sunt numai câteva nume din literatură. În artă un Maxy, un Perahim au dat culoare și formă acestor curente.
Poate la fel de bine reprezentată în perioada interbelică a fost ceea ce s-ar putea numi "clasicismul" românesc. Un Călinescu solar, un neegalabil Rebreanu și un Arghezi - meșter al "cuvintelor potrivite" ar putea alcătui "tripleta de aur" a acestui clasicism. La aceștia se adaugă generația tânără, erupătoare în forță - M.Sebastian, Gib Mihăilescu, G.M.Zamfirescu, Mircea Eliade- prozatorul și romancierul. O serie de reviste literare constituie poli de excelență, locuri de gestație spirituală- și aici ar trebui pomenite nu numai clasica "Viața Românească" ci și "Unu", "Dada" și multe altele.