poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-06-20 | |
Vine, nu vine, vine, nu vine..., așa mă jucam plin de temere, dezmembrând margarete, în timp ce o așteptam pe mama să vină de unde era dusă. Drumul ei străbătea întotdeauna un parc, unde mai tot timpul verii eu găseam astfel de flori și păpădii.
Jocul e același, doar destinatarul e altul și margaretele mult mai aprinse în albul lor. -Vine, nu vine, vine, nu vine.... -Ehee, nimic nu e perfect pe lumea asta! îmi strigă, deasupra, un fluture viu colorat, zburând în cercuri filozofice. -Aș! încerc subtil să-l contrazic -Cum adică? Ce vrei să spui? se oțărăște el mult mai aprins colorându-se. -Să zicem că cerul de deasupra noastră e perfect. -Cerul? Păi, eu umblu tot timpul prin el și îți spun că cerul nici măcar nu aparține acestei lumi. -Mda, s-ar putea să ai dreptate, dar asta înseamnă că perfecțiunea acestei lumi este însăși imperfecțiunea ei, îi zic cu un zâmbet înflorit ironic în colțul gurii într-un fel mai strâmb. -Mă, tu ești nebun. -Îhî... -Da, da, tu ești nebun! mai zice, colorându-se, decolorându-se și pierzându-se ca o mirare, șchiopătând de o aripă despre care probabil nici nu știa. Mă uit după el și mă gândesc că acesta e poate unul din fluturii pe care ar fi trebuit să îl prind acum mai mulți ani în urmă și să-l fi făcut parte din colecția mea de aripi de fluturi viu colorați, să-l fi lăsat cu picioare doar, să umble și el pe pământ să vadă cum e. -Vine, nu vine, vine, nu vine... -Mă, ți s-au terminat margaretele, nu vezi?! -Vine, nu vine, vine, nu vine... -Mă, ți s-au terminat margaretele, nu auzi?! -Bine, bine, o să mă joc atunci cu aripi de fluturi. Alți fluturi. Alte aripi. Alte culori. -Vine, nu vine, vine, nu vine, vine, nu vine..............
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate