Prietena mea îmi povestește sughițând de plâns
"Era un copil grozav, un copil eminent, i-am dat totul, am făcut totul pentru el. Taică-său e un ticălos, l-a părăsit când era mic...și am venit acasă și atârna de lustră..."
S-a mai spânzurat un liceean. Într-un orășel din Moldova s-au spânzurat trei. Nimic interesant.
Copiii noștri recurg la gesturi extreme. Nimeni nu-i vede, nimeni nu-i ia în seamă. Pe un trotuar zace mortul în sicriu. Pe celălalt trec indiferenți părinți, profesori, autorități. De ce ?
Actele străine de fire s-au înmulțit de 5 ori după 1989. Se spânzură adolescenții. Tinerii (cazul recent al elevei de la Tonitza) își măcelăresc părinții cu sânge rece. Părinții își omoară progenitura. Am ajuns o țară de Shakespeare combinat cu Miller.
Și strig în pustiu...nu e nimeni să vadă, nu e nimeni să ia măsuri ? Școala nu mai are nici un fel de răspundere ? Directoarea care își sprijină eleva în relația ei interzisă cu miliardarul face ceva și pentru ceilalți copii ?
Are șocala măcar o vagă idee de soarta copilului ? Știe dacă are o familie iubitoare sau , dimpotrivă, e ținut în pumni ? Știe dacă a mâncat ceva aseară ?