poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-06-11 | |
Recunosc ca am cel putin o problema: nu pot impaca pustiul din mine, cu pustiul de-afara.
Puterea de a merge mai departe venea de la sine, ca un atribut al tainei de a trai, nu stiu de la cine mostenita. Incercam sa decupez din sirul de intamplari zilnice, numai ce era esential, asa suna taina, dar universul inchipuirii mele, a purtat mereu alaturi, un inger si-un diavol. Am mers mereu prin viata, cu un inger si un diavol alaturi si nu ma sfiesc sa recunosc, ca de multe ori diavolul, cunostea mai bine limbajul necesitatilor mele. Este o loialitate fata de mine insumi pe care o consider necesara, de aceea recunosc, ca diavolul amesteca mereu intelesurile, dar ca eu, doar eu sunt vinovata, ca am ingaduit asta. Puterea de a-l contrazice nu se potrivea cu trupul meu, cu oasele mele prea subtiri, iar pustiul din launtru, se punea singur in concordanta cu pustiul de-afara, de aceea nu mai conta, atata timp cat ordinea lucrurilor mele ramanea neschimbata. Vorbind despre lucrurile mele, recunosc ca nu mi-a apartinut niciodata in intregime ceva... ordinea ramanea in lucruri doar pentru a nu deranja o liniste, cu care eram obisnuita. Ma suparam mereu pe inger, nu intelegeam de ce nu-mi aseza la loc sufletul, de ce nu-mi inocula emotii noi, de ce nu inalta un zid de aparare? Tarziu am aflat, ca traversarea prapastiei ce ma despartea de lume era ilegala, ca eram condamnata sa traiesc mai departe in oglinzi, sa vad toate intamplarile dar sa nu pot ajunge la ele, sa n-am niciodata chip, sa nu stie nimeni ca sunt… Dar ingerul milei, cel mereu in dreapta mea, cunoastea secretul oglinzii, stia ca uneori se putea trece dintr-o parte in alta, trebuia doar sa te rogi rasaritului si cu lacrimile bucuriei sa uzi in fiecare zi planta iubirii, ce crestea ascunsa inauntru tau. Mi-era putin teama, stiam ca ingerii nu incredinteaza niciodata un secret, dar ingerul meu, avea suficienta abilitate pentru a-mi insufla pe furis, putin cate putin, tot misterul. Candva o sa cunosc taina lumii, atunci puntea peste abis va atinge cealalta parte din mine, pustiul se va lasa parasit pe un munte salbatic, iar inlauntru meu va creste iarba inalta pana la cer, in care vor alerga caii liberi ai dragostei de viata. Atunci diavolul ma va parasi, iar ora nasterii imi va parea o voluptate fara spatiu.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate