Diana plange de mult timp din cauza prietenului ei. Atat pe subiect. Comunicare?!

Am trecut la propria persoana. Oare sunt chiar atat de egocentrista? Nu. Voiam sa spun ca nu pot sa ii fac pe toti din jurul meu sa zambeasca oricat mi-as dori acest lucru. Voiam sa imi spun ca am observat ce s-a intamplat in ultima vreme. Am trecut de la mic la mare de multe ori. Mic la mare? Ha. Pot sa rad? Ok. Dezamagiri, reusite, esecuri si „promovari” in fata unor persoane. Dupa cum am scris in mesaj. Da. Dupa cum am scris, doar ca nu era totul. M-am schimbat, mi-au spus prietenii ca m-am schimbat, imi dau seama asta de ceva timp. Obisnuiam sa consider ca daca ii spui cuiva ca ti-e dor sau ca iubesti, esti slab. Poate. Eu nu sunt slaba, am fost mai demult, dar nu mai sunt. Eu ( iarasi eu, parca nu imi place atat de mult prezenta mea)...mie cand mi-e dor sa spun cuiva „te iubesc” o spun cu mult curaj, intr-un fel, cu putere, cu o scara mai sus fata de toti cei care nu au ajuns inca sa iubeasca prin adevar. Dupa multe cate am auzit, am vazut si mi s-au spus, consider ca sunt norocoasa de-a binelea pentru faptul ca tin la cineva, la mai multi oameni; pentru faptul ca iubesc in acel mod prin care inima si mintea sunt constiente de acest lucru la absolut si imi spun „ hey, tu iubesti”.

Si ma vedeam slaba ca ii spuneam „mi-e dor” sau vestitul „te iubesc” pe care l-am repetat pana acum de nenumarate ori sub diferite forme. Nu e vorba de asta. E vorba de: eu sunt eu. Eu sunt eu si fara oricine altcineva, eu raman pe pozitie chiar daca nu primesc acelasi raspuns inapoi, eu, in egocentrismul meu nemasurabil, sunt o persoana puternica si nu scriu asta pentru a ajunge in acel punct, scriu asta fiindca e o realitate asupra careia nu mai trebuie sa dezbat nimic, o axioma simpla.

Acum depinde. Depinde de cum se interpreteaza cuvintele tale. Oare ma cunosc oamenii destul incat sa fiu sigura de acuratetea formelor mesajelor transmise ca ajunse exact cum le-am trimis? „Doar te iubesc, ma bucur de asta si atat”. Sa nu uit a preciza, draga foaie, e aproape ora doua dimineata si am invatat destul pe ziua de azi. Dragi linii curbate, partea emotionala ma face om, ne face fiinte capabile de ceva ce s-a asezat mai presus de o stanca, imi da un impuls mai mare. DAR si e un dar mare, Eu sunt eU si daca e sa revenim la aceasta propozitie simpla, eu am aceleasi proprietati constant definite prin copula „sunt”, chiar daca predicatul „eU”( al doilea) isi amplifica anumite calitati atunci cand iubeste, fiind astfel mai ambitionat din toate punctele de vedere. Dar Eu sunt tot Eu in orice moment. Si Eu sunt altfel decat ma stie lumea.

Revenind la mesaj, sunt doua interpretari posibile. Persoana inca mai simte ca ma iubeste si asta rezulta o reactie ca „ ofteaza, zice un off sau zambeste subtil, strange din buze, se uita in jos sau in sus”. Iar a doua varianta cea care, chiar daca are mii si mii de lucruri de facut si la care sa se gandeasca ( respectiv sa fie in situatia mea) si s-a indragostit de altcineva, suna ceva de genul: „o clipa, mai putin de o secunda sta cu ochii fixi, coltul gurii din stanga ridicat ( exprimare ciudata. Stiu), apasat buton rosu).

Nu imi place sa pierd persoane, nu imi place sa ma piarda, sa ne pierdem. Nu imi place, dar se intampla. Totusi, de ce zidul pe care l-am ridicat, eu considerand ca fiind o solutie, nu a fost trecut? Varianta a doua?

Am tinut in mine atat de multe lucruri pe care as fi vrut sa le spun. De la mic la mare as fi vrut sa fac pe cineva, care nu stiu pe care varianta a mers, sa zambeasca, sa danseze, sa cunoasca, vada, zboare, inteleaga, descopere, sa fie. Nu e vorba ca nu poate prin propriile forte, dar atunci cand cineva pe care iubesti si te iubeste iti ofera toate cele enumerate mai sus si multe altele...e altceva.

Si nu e doar „ am pierdut pe cineva”, ci si „cineva m-a pierdut”. Aici voiam sa ajung.

Monday, June 01, 2009
02:05: 24 AM